Argeș. Pesta porcină africană confirmată într-o fermă de porci domestici. Vor fi sacrificate mai bine de 42 000 de animale!

 

 

 

 

 

 

Astăzi, 19 februarie, a fost convocat de urgență Centrul Local de Combatere a Bolilor în vederea aprobării Planului de măsuri în cazul confirmării pestei porcine africane la porcii domestici din exploatația comercială S.C. DANBRED ARGEȘ S.R.L. – fermă de reproducție-creștere, cu un efectiv de 42090 capete, localitatea Slobozia, comuna Slobozia.
”Vor fi sacrifcate toate animalele, în circa 15 zile”, ne-a declarat prefectul de Argeș, Emanuel Soare. ”Ferma este și mare, dar e un incubator, practic, pentru că are foarte multe scroafe, deci animale mari. Totodată, groapa, fiind foarte mare și la o distanță agreată de aproximativ 3 km de orice fel de gospodărie, deci o distanță mare, o să dureze sacrificarea cam 15 zile, după care urmează alte proceduri”, a completat prefectul Soare.

În județul Argeș, în prezent, sunt confirmate și active următoarele focare și cazuri de pestă porcină africană:

• 1 focar – într-o gospodărie nonprofesională din localitatea Voroveni, comuna Davidești;
• 3 focare, – la porcii domestici în exploatații comerciale din localitatea Slobozia;
• 14 cazuri – la porcii mistreți din fondurile de vânătoare: F.V. 25 Grădiștea, F.V. 24 Mâzgana, F.V. 18 Râul Târgului, F.V. 29 Trivale, F.V. 2 Șuici, F.V. 7 Curtea de Argeș, Complexul de Vânătoare Mistrețul Sălătrucu, F.V. 26 Rădești, F.V. 46 Mozacu – Complex, F.V. 42 Vlăscuța, F.V. 27 Micești, F.V. 10 Mălureni, F.V. 35 Râncăciov, F.V. 44 Furduești, care în prezent sunt active.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii. Producătorilor și comercianților li…
Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii. Producătorilor și comercianților li…

Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii; producătorilor și comercianților li s-au oferit variante de relocare,…

Vâlcean reținut în Dolj după ce ar fi furat 2.600 de litri de motorină din…
Vâlcean reținut în Dolj după ce ar fi furat 2.600 de litri de motorină din…

Un bărbat de 30 de ani, din Bălcești, județul Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

Impact în lanț pe DN 7. O femeie a ajuns la spital
Impact în lanț pe DN 7. O femeie a ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate o autoplatformă, un autoturism și un TIR s-a produs în această dimineață,…

Biciclist de 74 de ani, mort după ce a fost lovit de o mașină
Biciclist de 74 de ani, mort după ce a fost lovit de o mașină

Un bărbat de 74 de ani, din comuna Stoenești, județul Olt, a murit după ce bicicleta pe care se afla…

129 km/h pe un drum cu limită de 50. Un șofer de 21 de ani…
129 km/h pe un drum cu limită de 50. Un șofer de 21 de ani…

Un tânăr de 21 de ani, din Pitești, a fost prins de polițiștii rutieri circulând cu 129 km/h pe DJ…