Aveam un pic peste 30 de ani şi în weekend luam Parisul la picior, fără franci în buzunar, doar cu un pachet de ţigări cubaneze, fără filtru, tari ca moartea. Descopeream wekeend-ul, ceea ce la noi, în comunism, nu exista. Mergeam fără hartă, fără ţel şi aşa am ajuns în Cimitirul Montparnasse unde, deasupra unui mic mausoleu, au văzut o sculptură de o gingăşie fără margini, un Sărut ca însăşi ideea platoniciană a Sărutului. Era acolo mormântul unei tinere rusoaice, Tatiana Raşevskaia, care s-a sinucis din dragoste, iar tatăl ei, distrus, a cumpărat sculptura de la un artist anonim pe nume Constantin Brâncuşi.
Ploua, lacrimile de emoţie se amestecau cu stropii de ploaie, am recunoscut imediat Sărutul…
Citiți continuarea articolului AICI.
Lasă un răspuns