Uite de ce îmi place ministrul Educaţiei, dincolo de apucăturile ei patetice uneori, cum a fost cazul Năstase, Ecaterina Andronescu este unul din strălucţii profesori universitari ai Politehnicii Bucureşti, ireproşabil pedagog, un profesor care preda chimie organică şi anorganică în sălile reci din Polizu. La ea nu se trecea dacă nu învăţai, nu am auzit de şpagă sau alte tâmpenii oculte. 

Doamnei însă i-a plăcut politica. Şi până la urmă, ce să-i reproşezi unui profesor universitar de la stat…că e de stânga? Este firesc ca un astfel de om să opteze pentru această parte a politicului. Este o instituţie bugetară care depinde de acel amărât de procent din PIB.

A ajuns într-un final rector al Universităţii Politehnica Bucureşti, calitate pe care a obţinut-o, sunt convins, în mare parte pe criterii profesionale.

Ecaterina Andronescu aşadar, provine dintr-una din Universităţile de prestigiu din România, pepinieră, din păcate, pentru companiile din Canda, SUA, Franţa, Germania. În Politehnica Bucureşti se învaţă şi se învaţă pe bune, adică se face carte, chiar dacă pe alocuri este valabilă expresia „primii 5 ani sunt grei până treci în anul II”. Se intră relativ uşor dar se iese greu. Într-o grupă de 25 de studenţi din  anul I, termină anul V maxim 10.

Am făcut această introducere pentru a explica de ce doamna Andronescu dezavuează învăţământul privat din România. Pentru că actualul ministru vine dintr-un mediu universitar dur, serios şi unul de top. Ea ştie foarte bine care este diferenţa dintre o fabrică de diplome şi o academie.

De aceea bacalaureatul propus de doamna Andronescu are două componente. Una să-i spunem de natură psihică,  fiindcă vor fi mulţi absolvenţi de liceu care măcar nu se consideră loseri, au măcar acel certificat cu care vor putea intra pe piaţa muncii sau să se califice prin vreo şcoală de maiştri sau una tehnică. Mă refer la acel bacalaureat profesional. Dar totodată aceştia nu vor mai umple universităţile private, umflând buzunarele acestor şcoli al căror interes nu este să te specializeze, ci doar să te fure. 

Astfel, anual, procentul bacalureaţilor cu drept de studii superioare se va limita la un 50%, procent suficient pentru a accede la locurile universităţilor de stat, funcţie de gradul lor de vizibilitate. 

Iar universităţile private vor trebui să-şi schimbe complet modul de studiu şi selecţia candidaţilor. Pentru că balta nu va mai avea peşte suficient. Universităţile private vor trebui să facă performanţă, să naturalizeze profesori, să ofere taxe reduse, condiţii de cazare, exigenţă la cursuri, restanţe. Să nu mai aud de exemplu..’ăhăă am făcut economie sau menegement, sau marketing sau drept sau ingineria mediului la nu stiu ce privată însă nu stiu dacă am dat pe acolo de două ori pe an. Cu bani azi obţii de toate…”

Se termină fauna asta de studenţi, pentru că e al doilea an consecutiv unde la bac au fost plase cu ochiuri deja mai mici, după al treilea….deja corectitudinea acestui examen va fi tradiţie. Şi implicit orientarea spre bacul profesional, spre scolile profesionale va fi cu adevărat consistentă.

Universităţile de Stat îşi vor reveni dintr-o letargie de ani buni şi îşi vor perfecţiona sculele de pescuială. Simplu, pe vremuri când balta era plină de pești, absolvenţi de bac se puteau prinde şi cu mâna….aşa au apărut tot felul de private.

În timp cu cât peştii se vor rări….dacă nu ai harpon, intri în faliment.

Dincolo de comentariile celor care contestă bacul profesional eu sunt de acord cu Ecaterina Andronescu. Cu poziţia fundamentalistă că trebuie să rămână aşa cum este acum nu sunt de acord. Cât timp vei avea elevi şi la licee de construcţii, instalaţii, trebuie măcar să le dai o diplomă de absolvent. Se prea poate ca bacul profesional să fie doar temporar, în cinci –sase ani să nu îl mai susţină nimeni, pentru că elevii deja vor fi împărţiţi în licee teoretice şi scoli profesionale. 

P.S. Potrivit unor surse, un sfert de miliard de euro circulă azi prin bugetele universităţilor private, dar calitatea absolvenţilor este din ce în mai discutabilă.