La nunta Elenei Băsescu a huiduit elita celor 7,4 milioane

 

Așa le-ar plăcea useliștilor să creadă și, într-un fel, așa e. Useliști care nu și-ar însura copiii după niciunul din personajele prezente la demonstrații în Piața Universității, ori în fața bisericii Sfântul Spiridon Nou.

Dar să-i lăsăm de-o parte pe acești huligani și să încercăm să-I definim pe cei 7,4 milioane de români care au spus da la referendum.

Mai întâi, câteva întrebări la care trebuie să răspundem onest.

Au spus da în urma unei analize cu privire la rolul lui Băsescu în accentuarea crizei economice ? Au spus da pentru că au studiat, cu Constituția în mână, abaterile grave comise de președinte ? Au spus da deoarece au parcurs atent câteva articole substanțiale și câteva cărți cu privire la social-democrația din România ? De ce au spus acești oameni da, la urma urmei ?

Au spus da fiindcă li s-a spus să spună da. Cine le-a spus lor asta, vreun om de cultură referențial pentru țară ? Vreun economist care de-a lungul timpului a gândit soluții pentru România ? Patriarhul ? 

Nici vorbă. Lor le-au spus să spună da Ponta plagiatorul, Crin repetentul, Voiculescu penalul, Fenechiu anchetatul, precum și niște formatori de opinie de mahala gen Badea, Ciutacu, Dana Grecu, Chireac sau Gâdea.

Întrebarea următoare ar fi: de ce i-au ascultat cei 7,4 milioane pe aceștia și nu pe Pleșu, Cărtărescu, Liiceanu și, mai nou, Herta Muller ? Răspunsul este simplu: fiindcă aceste nume sunt ale unor  oameni de cultură, oameni cu bun simț, care nu jignesc, nu urlă, nu fac reting. 

Nu urlă și nu fac reting nici Philip Gordon sau Viviane Reding.

Povestea cu cei 7,4 milioane de români poate fi închisă liniștit. Elita lor s-a manifestat ieri la nunta Elenei Băsescu. Poate că nici nu au fost de acord cu ceea ce a făcut această elită, fiindcă sunt și ei un mare grup pe care elitele îl mai dezamăgesc din când în când.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…

Apel urgent pentru donare de sânge!
Apel urgent pentru donare de sânge!

Sorega Anca Ionela, locuitoare a orașului Mioveni, are nevoie urgentă de sânge. Acasă o așteaptă cei doi copii ai săi,…

Ultimul weekend de promenadă pe Bulevardul Dacia se încheie cu Mioveni Color Fest
Ultimul weekend de promenadă pe Bulevardul Dacia se încheie cu Mioveni Color Fest

Aproximativ 400 de persoane s-au înscris la Mioveni Color Fest, eveniment aflat la prima ediție, care va avea loc duminică,…

Au început înscrierile pentru „Toamna piteșteană” 2026!
Au început înscrierile pentru „Toamna piteșteană” 2026!

Municipiul Pitești, prin Salpitflor Green S.A., organizează, în perioada 24 septembrie – 11 octombrie 2026, cea de-a XX-a ediție a…