Ce m-a invatat Africa –

Acum 9 ani eram in Africa, exact in luna martie. Am plecat in aceasta calatorie cu teama, dar si cu multa curiozitate. M-am intors de acolo mai bogata sufleteste si cu o alta viziune despre viata, despre ceea ce ne face sa simtim cu adevarat gustul fericirii. Credeam ca acolo voi intilni numai oameni tristi, cu sperantele si idealurile distruse de foame si saracie. Credeam ca in Africa Neagra oamenii sunt rai si dusmanosi si ca au sufletele bintuite de ginduri de smoala, asemeni fantomelor care nu isi gasesc linistea in lumea umbrelor. Dar, spre marea mea surprindere, am descoperit acolo o alta lume, care avea o scara a valorilor bazata pe principii solide, pentru multi europeni, din pacate, complet straine. Am invatat adevaratul sens al cuvantului solidaritate. Acea solidaritate pornita din adincul sufletului, nu cea despre care se vorbeste cu atita mindrie si falsitate in Europa. Nu voi putea uita niciodata chipurile luminate de zimbete ale oamenilor simpli, dar atit de profunzi in gindire. Am vazut familii mari, compuse din mai multe generatii, care traiau in aceeasi curte, dar in acelsi timp independenti si cu un mare respect pentru intimitate. Am vazut respectul pe care il au tinerii pentru batrini si izvorul lor nesecat de intelepciune. Și cunoscindu-i, am inteles ca bucuria din sufletul lor vine din faptul ca nu isi traiesc viata stapiniti de o neintrerupta dorinta de a acumula tot mai multe lucruri. Scopul vietii lor este bogatia sufleteasca, iubirea fata de semeni si natura si pastrarea traditiilor. Am trait printre ei, nu in hoteluri de lux sau alte zone special amenajate pentru turisti. Le-am cunoscut obiceiurile, am inteles stilul lor de viata, am participat la nunti, botezuri si inmormintari. Și am invatat astfel ca totul este energie, ca moartea nu trebuie asteptata cu teama si ca Dumnezeu nu pedepseste, ci iubeste si iarta. Am plecat din Togo plingind pentru ca simteam ca las acolo o parte din mine. Am realizat ca ma dusesem acolo atit de saraca si ca ma intorceam acasa mult mai bogata.Semnatura: Ramona Voiculescu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

30 de zile în arest după ce a condus băut, cu permisul anulat, și a…
30 de zile în arest după ce a condus băut, cu permisul anulat, și a…

Un bărbat de 37 de ani din Ștefănești a ajuns în arest preventiv după ce a fost prins conducând, deși…

Filantropica de la Dumbrava
Filantropica de la Dumbrava

Este ridicol fenomenul. Cei care țin cu Bolojan simt nevoia să țină și cu Viorel Pașca, pentru ca nu cumva…

APAVIL SA scoate la concurs patru posturi de șofer în cadrul Coloanei Auto/Utilaje Rm. Vâlcea
APAVIL SA scoate la concurs patru posturi de șofer în cadrul Coloanei Auto/Utilaje Rm. Vâlcea

Concursul constă în probă scrisă și probă practică și se va desfășura astfel: proba scrisă se va susține în data…

Nurvil: Noul Audi A6 e-hybrid quttro cu discount de 14.303 EUR
Nurvil: Noul Audi A6 e-hybrid quttro cu discount de 14.303 EUR

𝗡𝗼𝘂𝗹 𝗔𝘂𝗱𝗶 𝗔𝟲 𝗲-𝗵𝘆𝗯𝗿𝗶𝗱 𝗾𝘂𝗮𝘁𝘁𝗿𝗼 𝗜 𝗗𝗶𝘀𝗰𝗼𝘂𝗻𝘁: 𝟭𝟰.𝟯𝟬𝟯 𝗘𝗨𝗥. 𝗧𝗲𝗵𝗻𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗹𝗶𝗴𝗲𝗻𝘁𝗮̆ – 𝗣𝗮𝗿𝗸 𝗔𝘀𝘀𝗶𝘀𝘁 𝗣𝗿𝗼 + 𝗥𝗲𝗺𝗼𝘁𝗲 𝗙𝘂𝗻𝗰𝘁𝗶𝗼𝗻 Noul Audi…

APAVIL SA scoate la concurs un post vacant de muncitor necalificat  în cadrul Sectorului Rețele Canal,…
APAVIL SA scoate la concurs un post vacant de muncitor necalificat  în cadrul Sectorului Rețele Canal,…

Concursul constă în susținerea probei practice de verificare a aptitudinilor și se va desfășura în cadrul Sectorului Rețele Canal, Centru…