Premierul Viorica Dăncilă șterge pe jos cu Klaus Iohannis

 

 

 

 

”M-am așteptat în această seară la o declarație a domnului Iohannis prin care să ne transmită niște măsuri clare.

M-am așteptat să ne convoace mâine în CSAT, să urgentăm analiza și deciziile care se impun.

M-am așteptat la o poziție fermă în cazul STS. De ce Guvernul poate lua măsuri și dumneavoastră nu puteți, domnule președinte?

M-am așteptat la decență, la asumare și la responsabilitate, la respect pentru nenorocirea unor familii.

Nu am auzit decât un discurs de campanie. O declarație marcată de oportunism, plină de sincope și total lipsită de empatie.

Domnul Iohannis a apărut târziu și a vorbit degeaba.

Nu a înțeles gravitatea situației, nu a înțeles că suntem datori față de familiile tinerelor care și-au pierdut viața și a tuturor părinților din țara asta care se gândesc că puteau fi copiii lor aceia. Nu a înțeles că miza e mai mare decât persoana dumnealui și mandatul pe care și-l dorește cu atâta ardoare.

Guvernul pe care îl conduc va continua să își facă treaba, să ia măsuri și să implementeze deciziile pe care le-am promis oamenilor.

Cu sau fără sprijinul domnului Iohannis, din partea căruia, din nefericire, e clar că nu putem aștepta prea multe” a scris pe Facebook Premierul Viorica Dăncilă.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Simona Bucura-Oprescu a primit un nou mandat la conducerea OFSD
Simona Bucura-Oprescu a primit un nou mandat la conducerea OFSD

La doar zece zile după ce a fost reconfirmată în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) Argeș,…

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…
Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…

Ieri, un bărbat de 60 ani și-a pierdut viața într-un accident nefericit petrecut în timp ce tăia un copac. În…

Accident cu trei mașini la Râmnicu Vâlcea. Șoferul care l-a provocat avea doar 18 ani…
Accident cu trei mașini la Râmnicu Vâlcea. Șoferul care l-a provocat avea doar 18 ani…

Un accident în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs vineri, 26 iunie, în Râmnicu Vâlcea. Din fericire, nimeni…

Se schimbă procedura pentru șoferii care susțin testul de redobândire a permisului. Ce intră în…
Se schimbă procedura pentru șoferii care susțin testul de redobândire a permisului. Ce intră în…

Începând cu 1 iulie 2026, șoferii care trebuie să susțină testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație vor avea…

Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat
Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat

Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.   Adaug…