FOTO. Argeș. Azi-noapte, un urs a dat atacul, în Mălureni!

 

 

 

 

 

Azi-noapte, în comuna argeșeană Mălureni, satul Zărnești, un urs a dat atacul într-o gospodărie. Dimineața, când au ieșit proprietarii la animale, în curte, au descoperit dezastrul: gardul rupt, niște pomișori, de asemenea, culcați la pământ și o măgăriță omorâtă.

 

Fiara acoperise măgărița cu pământ și își marcase locul cu excremente.

Cu doar o lună în urmă, în același sat, la câteva case distanță, ursul a omorât alt animal domestic și l-a lăsat, la fel ca și acum, îngropat. Iar în noaptea următoare a revenit pentru a-și termina prada ucisă cu o noapte în urmă.

Știind acest lucru, oamenii vizitați, azi-noapte, de urs, au sunat la 112 să ceară ajutor, de teamă că vor fi călcați, din nou, în noaptea care urmează.

Jandarmeria a fost instituția cu care au fost puși oamenii în legătură, singura care are competența de a interveni, în cazul în care un animal sălbatic ”amenință viața sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora”, pentru îndepărtarea acestuia. 

Numai că, ursul nemaifiind în proximitatea gospodăriei atacate, jandarmii nu au avut motive să intervină în Mălureni. 

În legătură cu această situație, contactat de Criterii.ro, căpitanul Flavius Tănase, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Argeș, ne-a decalarat: ”În urma apelului primit la 112, pentru siguranța cetățenilor din comuna Mălureni se vor intensifica patrulările, de către efectivele Jandarmeriei, iar eventualele apeluri venite din zonă vor fi, cu siguranță, tratate cu prioritate”.

De asemenea – e adevărat că la insistențele oamenilor păgubiți – leșul animalului ucis de urs va fi luat din gospodărie, ca să nu mai aibă ursul la ce trage, la noapte.

 

 

 

 

 

 

Ar mai trebui menționat faptul că, tot azi-noapte, un urs a fost văzut de localnici, de această dată, în zona Rucăr, și au sunat la 112. Jandarmii argeșeni s-au deplasat în zona indicată și au îndepărtat animalul din localitate.

Astfel de situații sunt semnalate, în județul nostru, cu o frecvență extraordinar de mare – cel puțin una pe zi! Zonele cele mai frecventate de urși sunt Vidraru, Bughea și Rucăr.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…

Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război
Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război

De Ziua Veteranilor de Război, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, transmite un mesaj de recunoștință și respect pentru cei care au…