Tragedie. Un copil de 11 ani a murit înecat

 

 

 

 

 

UPDATE ora 20

Din nefericire s-a declarat decesul băiețelului.

_____________

UPDATE ora 19

Băiatul de la Slobozia a fost găsit într-un loc unde adâncimea este de 3-4 m, relativ aproape de zona în care a fost înghițit de apă. În aceste momente, se efectuează manevre de resuscitare.

________

UPDATE ora 18.30

Este vorba despre un băiețel în vârstă de 11 ani. El se dusese la Dâmbovnic, cu unchiul său, cu calul, la adăpat. În zonă mai erau și alți copii. Băiatul de 11 ani s-a dus să se scalde, iar la un moment dat unchiul său nu l- a mai văzut în apă. Practic, nimeni nu a observat exact momentul când acesta a dispărut.
Acum, se efectuează căutări pentru identificarea minorului și verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care acesta a dispărut.

__________________

În urmă cu foarte puțin timp, un bărbat din comuna argeșeană Slobozia a sunat la 112 pentru a cere ajutor în cazul unui copil care ar fi fost luat de apele pârâului Dâmbovnic.

Bărbatul a spus că e rudă cu copilul și avea lângă el alții copii cu care se afla la scăldat cel luat de ape.

La fața loculi se deplasează poliţiştii SPR Rociu, pentru verificări,  pompierii militari cu o autospecială cu barcă și un echipaj SAJ.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…
Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…

În spatele halatului alb nu sunt doar competențe medicale, ci și empatie și responsabilitate. O spune dr. Andrei Zăvoi, medic…

1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal
1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal

De Ziua Muncii, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Pitești nu se lucrează. Conducerea unității anunță că…

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…