Bombă! Vin în Argeș personalități cum nu te-ai fi gândit!

 

 

 

 

 

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, România exercită primul său mandat la Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. După Reuniunea directorilor privind managementul produselor chimice care s-a desfășurat în luna martie a.c., în județul Argeș, va avea loc încă un eveniment important, la care vor participa oficiali din toate țările membre ale Uniunii Europene.

Astfel, în perioada 6 – 7 mai, Argeșul găzduiește Reuniunea Atașaților pe Industrie din cadrul Ministerelor Economiei din țările membre ale Uniunii Europene. Cu acest prilej, în data de 6 mai, delegațiile prezente vor vizita Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești și Automobile Dacia Renault.

La 12 ani de la momentul aderării la Uniunea Europeană, România a preluat, de la 1 ianuarie 2019, pentru o perioadă de 6 luni, Președinția uneia dintre cele mai importante instituții europene – Consiliul Uniunii Europene. Astfel, Ministerul Economiei organizază această reuniune informală, la care participă miniștri, secretari de stat și reprezentanți ai administrației publice centrale și județene.

Consiliul Județean Argeș

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…
Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…

În spatele halatului alb nu sunt doar competențe medicale, ci și empatie și responsabilitate. O spune dr. Andrei Zăvoi, medic…

1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal
1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal

De Ziua Muncii, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Pitești nu se lucrează. Conducerea unității anunță că…

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…