Reacția PSD Argeș la plecarea din partid a deputatului Nicolae Georgescu

 

 

 

 

 

Filiala Argeș a Partidului Social Democrat a luat act din spațiul public de hotărârea domnului deputat Nicolae Georgescu de a părăsi formațiunea noastră, pentru a trece către alt partid politic. Domnul Nicolae Georgescu este un coleg tânăr, aflat la primul mandat public. Un coleg pe care l-am girat cu încredere, cu sprijin și pe care l-am ajutat, ca partid, să reprezinte în Parlamentul României interesele cetățenilor din Argeș și valorile social democrate pe care le-a invocat dintotdeauna.

Transferurile politice către alte formațiuni sunt decizii unilaterale, decizii care țin de consecvența, înțelepciunea, moralitatea și managementul carierei fiecăruia dintre noi, ca aleși ai poporului și membri ai unor echipe. Având convingerea că Partidul Social Democrat i-a fost un partener corect și deschis domnului deputat, nu putem decât să luam act de fluctuația de atitudine a domniei sale și să îi dorim succes pe drumul pe care l-a ales.

Partidul Social Democrat este cea mai mare formațiune politică din România, reunește echipe județene puternice, un grup parlamentar solid și serios și se axează în acest moment – ca, de altfel, pe toată durata mandatului nostru public – pe asigurarea actului de guvernare în condițiile promise cetățenilor, pe realizarea unei legislații care să contribuie la dezvoltarea tuturor sectoarelor și tuturor claselor sociale din România, pe reprezentarea cu mândrie și fermitate a intereselor naționale la nivelul forurilor externe.

Acestea sunt prioritățile noastre. Orice alte evenimente zilnice, inerente în viața unui partid de amploarea PSD, nu sunt de natură să modifice agenda noastră publică și angajamentele asumate.

Birou de comunicare al PSD Arges
Președinte, senator Serban Constantin Valeca

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II
Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II

Conform prevederilor Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3707/21.04.2026, în perioada 24-29.06.2026 are loc etapa a II -a de înscrieri…

Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș
Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs azi, în jurul prânzului, în comuna argeșeană Aninoasa.…

Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…
Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…

Primăria Mioveni îi invită pe locuitorii orașului să marcheze împreună Ziua Universală a Iei, miercuri, 24 iunie, de la ora…

Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…
Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…

          Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, săptămâna aceasta, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase…

Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!
Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!

Sportivele Cercului de Gimnastică al Centrului Cultural Pitești, coordonate de antrenoarea Nicoleta Andrei, au participat sâmbătă, 20 iunie, la Concursul…