A fost deconspirat centrul unic de comandă al statului paralel

 

 

 

 

 

 

 

Faptul că GDS îl premiază pe Augustin Lazăr dovedeşte două lucruri.

1. Există un centru unic de comandă al statului paralel de care ascultă toată lumea.
2. Ca în nenumărate alte cazuri, se practică sfidarea ca metodă de îndobitocire a naţiunii.

Fără nicio opinie separată, oameni precum Gabriel Liiceanu sau H. – R. Patapievici, Adreea Pora sau Oana Pellea, Cristian Preda sau Vladimir Tismăneanu, precum şi fostul deţinut politic Radu Filipescu au fost puşi în situaţia de a premia un tartor al Aiudului, ceea ce presupune existenţa unui ordin care trebuie executat fără crâcnire.

Sunt sigur că pentru fiecare dintre personalităţile din GDS a fost folosit un argument puternic, imposibil de ignorat. De altfel, încă de la înfiinţare, GDS a funcţionat ca o oficină a unui serviciu de informaţii.

Interesant este că se foloseşte cazul Augustin Lazăr pentru aplicarea metodei sfidării. În fond, Lazăr putea fi susţinut şi fără acest premiu, dar se doreşte năucirea românilor, distrugerea bunul simţ, pierderea busolei.

Aşa stau lucrurile şi vor exista victime, cu toate că oamenii lucizi înţeleg o dată în plus ce se petrece în subteranele statului român.

G.S.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…