PSD nu a mai vrut să îl lase să plece pe Mircea Drăghici

 

 

 

 

 

În înţeleg pe Mircea Drăghici că a vrut să fugă de politică şi poate s-a bucurat că PSD l-a propus preşedinte la AEP.

După şase ani în care a fost hărţuit de DNA pentru ca la prima instanţă să se spună că fapta nu există, după ce a fost acuzat că este cercetat penal dar s-a dovedit că nu are dosar, după ce i s-a zis că va fura voturi pentru PSD din partea oamenilor lui Sică Mandolină, cel care cerşea şpagă pentru campanie, Mircea Drăghici era, cred, dispus să plece.

Ni se întâmplă tuturor să ne săturăm la un moment dat.

Pe de altă parte, am fost sigur că PSD nu îi va da drumul lui Mircea Drăghici. Nu era de lăsat şi nu a fost lăsat.

Dragnea a explicat care este situaţia:

„În urma discuției pe care domnul Codrin Ștefănescu a avut-o cu domnul Drăghici în weekend, domnul Mircea Drăghici a fost rugat să rămână în continuare în partid pentru a coordona campaniile electorale ale PSD în acești doi ani.
A acceptat. Deci renunțăm la nominalizarea pentru AEP. Toți apreciam asta, în frunte cu mine”.

Mircea Drăghici va coordona viitoarele campanii ale partidului, adică PSD îşi lasă soarta strategiei electorale pe mâinile sale, ceea ce e cel mai interesant dar şi cel mai greu.

„Mi-au dat altă sarcină, mult mai grea”, a declarat el pentru Agerpres, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

El a spus că a fost doar un anunţ faptul că PSD ar putea să-l propună pe el la conducerea AEP, dar, după weekend, a fost rugat să rămână la partid.

„Atunci a fost doar un anunţ că PSD s-a gândit la mine pentru a prelua preşedinţia (AEP – n.r). (…) În weekend am muncit cu colegii şi când am început să predau din lucruri au spus: „Stop, nu mai pleci nicăieri, că nu avem cui să le dăm”. Tot ce înseamnă activitate online, tot ce înseamnă resurse, schema organizatorică, gândirea, strategia nu avea cine să le preia. Ca atare, nu m-au mai lăsat să plec”, a explicat Mircea Drăghici.

Întrebat dacă partidul nu l-a mai lăsat să plece la AEP, Drăghici a răspuns: „Am exagerat. Mi-au spus să rămân, mă roagă să rămân. Dumneavoastră ce aţi fi făcut în locul meu?”.

Drăghici, care este trezorier al PSD, a subliniat că renunţarea la candidatura pentru AEP nu are legătură cu cercetările DNA legate de finanţarea partidului.

„Nu are absolut nicio legătură. (…) Nu s-a luat în discuţie aşa ceva, noi ştim foarte bine ce am făcut, totul este foarte legal pentru că suntem PSD, suntem controlaţi pe viaţa curentă a partidului, niciun partid din România nu a fost controlat pe aşa ceva. Totul este pe articolul 25 din Legea 334, la milimetru, cu factură, cu chitanţă, cu proces verbal, cu livrabile, cu documente doveditoare. Toată această aberaţie este doar în mintea unora care au părăsit partidul şi vor să se răzbune pe partid”, a adăugat Drăghici pentru aceeaşi agenţie de presă.

Evident că toată lumea care chibiţează politica va fi curioasă să vadă cum îşi va purta Mircea Drăghici bastonul de mareşal în bătăliile sângeroase care urmează.

G.S.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Schimbări la Urbanism în Ștefănești. Primăria nu mai primește dosare pe formularele vechi
Schimbări la Urbanism în Ștefănești. Primăria nu mai primește dosare pe formularele vechi

Locuitorii orașului Ștefănești care au nevoie de documente pentru urbanism sau autorizarea unor lucrări de construcții trebuie să țină cont…

Argeșul cântă „Ana Lugojana” – tradiție, talent și emoție, de la o generație la alta!
Argeșul cântă „Ana Lugojana” – tradiție, talent și emoție, de la o generație la alta!

„Ana Lugojana” revine în atenția publicului argeșean printr-un proiect cultural care aduce pe scenă muzica, teatrul și dansul și îi…

Incendiu într-o gospodărie din Poiana Lacului. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri
Incendiu într-o gospodărie din Poiana Lacului. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri

Un incendiu izbucnit în această după-amiază, în jurul orei 17, într-o gospodărie din comuna Poiana Lacului a mobilizat pompierii argeșeni.…

Senzațional ! A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale
Senzațional ! A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale

A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale din întreaga țară. S-a spus că toți consilierii care lucrează la…

„Hollywood in Pitești”, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”
„Hollywood in Pitești”, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”

Filarmonica Pitești organizează joi, 27 august, de la ora 19.00, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”, din Parcul Ștrand, concertul…