Lectia imparatului Solomon –

Eu zic ca e MUSAI sa ne gindim de doua (sau chiar mai multe) ori inainte de a mai adauga un partener vietii noastre! Din pacate, insa, in acele momente cind facem alegerea, de fapt nu prea mai gindim. Ci mai degraba suntem condusi de procese chimice, hormoni, serotonina&stuff. Iar atunci cind ne dezmeticim… ups!partenerul/partenera e deja pe lista si asa cum frumos spui, asezat/a bine-merci pe „arterele sufletului”. Si hai ca de pe lista o mai stergi, dar de pe „artere” mai greut (nici cu bitter suedez nu cred ca iese, cu toate efectele lui dovedit terapeutice). „Sunt foarte mirat ca in nicio civilizatie nu se ia in serios limitarea numarului femeilor din viata barbatului”Pai nu se ia in serios, pentru simplul motiv ca nici nu se doreste sa se ia in serios. Acei barbati care au o singura femeie, sau ma rog, un numar limitat de femei in viata lor, au impresia ca sunt cumva mai prejos decit semenii lor cu mai multe „mandre” la activ. Sau ca nu sunt suficient de barbati. De parca in asta ar sta toata virilitatea si/sau puterea lor. Iar cu Solomon, asa e cum spui a ramas o lectie neinvatata! Sa-mi fie cu iertare, dar cam pe nedrept a fost considerat cel mai intelept om de pe pamint. Dupa mine, un om intelept este un om echilibrat, care stie sa mentina masura in toate. Ori maritul-imparat, cu sutele lui de neveste/ibovnice, se situa deja in zona patologicului, foarte-foooaaarte departe de echilibru, sau macar de „normalul” acelor timpuride 3-4-5 femei.Cu adevarat, total, autentic, cu toata fiinta, eu cred ca un om poate iubi doar o singura data si probabil in cazuri speciale de doua ori.Semnatura: Elena Popa

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul
Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul

Odată cu startul Simfoniei Lalelelor, Parcul Ștrand din Pitești își redeschide zona de agrement și îi așteaptă pe vizitatori cu…

„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea
„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea

Un bărbat de 47 de ani din localitatea vâlceană Păușești a fost oprit ieri de polițiști după ce s-a urcat…

Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!
Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!

Piteștiul trăiește, din nou, zilele lui cele mai frumoase. A fost dat startul celei de-a 49-a ediții a Simfoniei Lalelelor,…

„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…
„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…

„Paradis Cultural Nights” revine cu cea de-a doua ediție, consolidând un concept cultural distinct, construit în jurul unor seri în…

Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest
Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest

Un conflict izbucnit într-o parcare din comuna vâlceană Cernișoara s-a încheiat cu două persoane reținute de polițiști. Totul s-a întâmplat…