Toţi amicii mei de pe Facebook care trăiesc în străinătate par a fi împotriva lui Dragnea şi a PSD.

Preocuparea mea nu este să critic oamenii, ci să îi înţeleg. Iată ce înţeleg.

Ca să pleci din ţară, trebuie să înregistrezi un eşec. Nimeni nu pleacă dacă are succes. Pleci, apoi afli că ar fi posibil ca ţara să îşi revină, iar cei rămaşi acasă nu ar fi exclus să îşi revină şi ei. Nu îţi convine chestiunea asta deoarece ar însemna următoarele:

– Să recunoşti că te-ai grăbit să pleci, dar nici să nu ai curajul să te întorci deoarece după eşecul iniţial din ţară ar trebui să îl recunoşti pe al doilea, cel din exil, iar riscul de a-l avea şi pe al treilea, la întoarcere, nu e de neglijat. Cum să accepţi trei eşecuri la rând ?

– Să vezi în viitor că aceia care au rămas pe loc o duc mai bine decât tine, cel care a riscat. Inerţii pot avea o casă, câtă vreme tu stai cu chirie, pot avea o maşină cel puţin la fel de bună ca a ta, pot veni în vacanţă prin locurile unde tu trudeşti, nu te distrezi.
Aceste gânduri pot fi insuportabile şi e omeneşte să îi înţelegem pe cei chinuiţi de ele.

Poţi, desigur, să te bucuri pentru ţara ta şi oamenii de acasă, pentru fraţii şi părinţii tăi, dar cu condiţia să rămâi modest şi cu picioarele pe pământ, ceea ce, să recunoaştem, este o performanţă pe care puţini dintre noi o reuşesc.

La cele spuse, aş mai adăuga faptul că omul din diaspora simte că occidentul acela în care încă nu s-a integrat este şi el împotriva lui Dragnea şi a PSD, iar asta se vede din presa de acolo şi din ceea ce discută oamenii pe acolo. Omul din diaspora înţelege că a împărtăşi aceleaşi opinii îl poate ajuta la dorita integrare.

Primordial este însă orgoliul.

Cum adică, frate-mio care a rămas acasă, să conducă aceeaşi maşină ca a mea din moment ce eu sunt mai curajos, mai tenace, mai occidental ? Aşa ceva nu se poate.

– Jos Dragnea, jos PSD !

Acestă explicaţie poate fi înlocuită cu lozinci. Ceva de genul că orice om care a emigrat îşi iubeşte ţara cu mai multă ardoare decât o iubesc cei de acasă. Sigur că o iubeşte, dar e posibil să o vrea săracă, aşa cum a lăsat-o, fiindcă e frustrant să progreseze fără tine.

Gheorghe Smeoreanu