Teatrul Al Davila din Piteşti a ieşit cu un spectacol de revistă scris, regizat şi desigur negociat de comicul Vasile Muraru.

Din păcate, spectacolul este presărat de scheciuri scrâşnite, de un umor cel puţin de mahala, cu poante furate de la spectacole vechi şi de mult fumate, Vasile Muraru lăsând impresia că se adresează unui public de acum 50 de ani.

De altfel, sala s-a lăsat cu greu convinsă şi oamenii au aplaudat din bun simţ.

Mai ales episodul cu romi a fost penibil, ba chiar aş spune că miroase a discriminare grosolană. Atrag respectuos atenţia că dacă pe o scenă privată asemenea atitudine e tratată cu un treacă, meargă, pe scena Teatrului Davila este de neadmis. Vă închipuiţi ce ar fi dacă ditamai Consiliul Judeţean Argeş s-ar trezi cu o amendă de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Sper, evident, să nu se ajungă la aşa ceva.

Nici episodul japonez nu mi s-a părut a avea vreo noimă. Nea Vasile Muraru a luat o cultură imensă şi a maimuţărit-o jalnic cum nu ne-ar plăcea să se întâmple pe scene străine cu civilizaţia şi cultura de la noi.

Desigur, ziariştii sunt primii care fac compromisuri pentru audienţă, aşa încât nu îl acuz prea tare pe directorul teatrului, dl Nicolae Poghiric, manager excelent, pe care îl voi susţine în continuare, cu toată convingerea. Cred totuşi că se poate face audienţă şi fără atâta compromis.

Avem aşadar un spectacol prăfuit, care sună pe alocuri a manele. Se numeşte Ah, Piteşti, ce drag îmi eşti ! dar cred că maestrul Muraru fredonează în sinea lui:

Ah, Piteşti, ce prost mai eşti !

Gheorghe Smeoreanu