Interviu cu Cătălin Rădulescu, primul parlamentar anchetat de Parchete şi Poliţie pentru declaraţii în presă – VIDEO

Pentru cine ştie cum funcţionează lucrurile, situaţia este una clasică. “Cea dintâi dintre forţele care conduc lumea este minciuna”, aşa sună prima frază a celebrei cărţi „Cunoaşterea inutilă” de J.-F. Revel, în care exemple similare cu ceea ce i se întâmplă deputatului Cătălin Rădulescu sunt cu duiumul.

Un politician dă o declaraţie care sună fistichiu, ba chiar pare o blasfemie la prima vedere. Nimeni nu ascultă urmarea, nimeni nu cercetează contextul şi nimeni nu e dispus să creadă că omul nu a vrut să spună asta.

Se dezlănţuie iadul, fiindcă un acuzator îl inspiră pe următorul acuzator şi aşa mai departe până la nimicirea opinentului.

În cazul de faţă, opinentul este o pradă uşoară, dar asupra ideii voi reveni mai târziu.

Cu câteva săptămâni în urmă, DNA începuse să ancheteze Guvernul, ceea ce reprezenta o premieră, una neconstituţională, dar ce contează.

Acum, Parchetul General, Parchetul Militar şi Poliţia anchetează un deputat pentru declaraţiile date într-un interviu, posibil prost înţelese sau chiar trucate, dar ce contează.

Cătălin Rădulescu este un vechi inamic al Sistemului, de pe vremea când Ion Cristoiu nu inventase termenul de Binom, C.P. Tăriceanu nu ştia nimic despre protocoalele SRI – DNA, iar Liviu Dragnea încă nu suferise prima condamnare. Iată aici un mai vechi interviu.

http://www.youtube.com/watch?v=aT9PfGDzqKE

Acum, tema este una concretă, manifestanţii din Piaţa Victoriei pe care Cătălin Rădulescu îi vede alungaţi cu tunuri cu apă. Până aici, nimic în afara legii, ba chiar totul este probabil într-o anumită conjunctură. Să fim serioşi, Rădulescu exprimă dorinţele multora, poate chiar ale şefilor săi de partid, chiar dacă rămân la nivel de fantasme.

Apoi, are loc momentul de foc…automat. Cătălin Rădulescu nu spune nicăieri că ar ieşi cu arma în mână împotriva manifestanţilor, dar spune cu subiect şi predicat că ar trage în cei care ar atenta la statul de drept.

Cine ar atenta ? Nu ştim, marţienii…

Omul nostru este unul dintre cei care au luptat cu arma în mână în 1989. O decoraţie primită de curând chiar din mâna lui Klaus Ioahannis certifică şi întăreşte acest lucru. Vreţi să fim sinceri ? Îţi trebuie o doză de nebunie ca să ieşi cu arma în mână împotriva lui Ceauşescu. Nebunia de atunci nu mai este acceptată acum, chiar dacă ziariştii care îl intervievează liber pe Rădulescu îi datorează un strop din libertatea lor.

Spuneam că Rădulescu este o pradă uşoară pentru manipulatori, fiindcă aşa e firea lui, spune verde în faţă şi aşteaptă să fie tratat la fel, sfidează şi acceptă sfidarea, fără să îşi închipuie că va fi atras în capcane de persoane pe care le-ar dori duşmani brutali, nu parşivi.

A fost acuzat de viol, fiind vorba despre un şantaj, dosarul s-a închis, dar cei care îl iau la ţintă nu au fineţuri de acestea cu nevinovăţia, acuzaţia contează.

A fost condamnat cu suspendare în dulcele stil devenit deja clasic în care contează nişte denunţuri şi nişte bârfe, nimic altceva.

Cătălin Rădulescu este un rebel care avea cândva o cauză, lupta împotriva comunismului, iar acum are o altă cauza, lupta împotriva abuzurilor de orice fel. Omul e acelaşi, a riscat atunci dar plăteşte acum.

Cătălin Rădulescu este opusul lui Liviu Dragnea ca fire, ca temperament, dar aş paria că îl exprimă pe Liviu Dragnea ca revoltă împotriva unor situaţii.

Totuşi, rămâne întrebarea dacă Liviu Dragnea va lua în calcul faptul că o anumită exprimare, în baza căreia vrea să îl sancţioneze grav pe Cătălin Rădulescu, ar putea fi o lipitură, adică un trucaj mic cu efecte mari.

Poate că şeful PSD nu îşi permite în acest moment asemenea nuanţe, războiul este în toi. Vom vedea.

Înclin să cred că deputatul este o victimă, nu neapărat inocentă, dar victimă. Raţional şi riguros democratic cazul său ar fi putut fi rezolvat în presă, nu de către procurori şi poliţişti.

Aici este marea problemă.

Mă tem că după ce procurorii au anchetat miniştri pentru o hotărâre de guvern, acum debutează cu anchetarea unui parlamantar pentru declaraţii.

Un pas mic pentru Parchete, un pas uriaş pentru dictatură.

Iată dialogul meu cu Cătălin Rădulescu.

 http://youtu.be/C7OmGtU1QqY

 

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noapte agitată pentru pompierii argeșeni: incendii în Popești, Sălătrucu și Pitești
Noapte agitată pentru pompierii argeșeni: incendii în Popești, Sălătrucu și Pitești

A fost o noapte cu intervenții în lanț pentru pompierii din Argeș, chemați să stingă mai multe incendii izbucnite în…

Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă
Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă

Atmosferă de sărbătoare la Zona de Picnic Făget, unde, de 1 Mai, a debutat evenimentul „Sărbătoarea Primăverii, Muncii și Bucuriei”.…

Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție
Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție

Un proiect gândit să atragă și să păstreze medici în spitalele din Argeș intră în linie dreaptă. Consiliul Județean Argeș…

Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate
Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate

Locuitorii din zona centrală a municipiului Pitești rămân fără apă potabilă timp de 24 de ore, începând din această dimineață…

Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…
Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…

Ministerul Educației și Cercetării a stabilit calendarul înscrierilor la creșe și grădinițe pentru anul școlar 2026–2027. Procedura se desfășoară, ca…