La Filarmonica Pitești, două zile, două evenimente

Pentru săptămâna care vine, Filarmonica Pitești are programate două evenimente.
Astfel, joi, 16 martie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, revin dirijorul Mihail Agafiţa şi soliştii Rafael Butaru (vioară), Valentin Ghita (oboi), Radu Sinaci (violoncel) şi Ionuţ Roşca (fagot). În programul serii: Luigi Boccherini – Simfonia în Re major, G. 490 şi Simfonia op.12, nr. 14, La casa del diavolo, şi Joseph Haydn – Simfonia concertantă pentru vioară, oboi, violoncel, fagot și orchestră şi Simfonia nr. 30 în Do major, Alleluia.
Vineri, 17 martie, de la ora 13.00, la Casa Memorială „Dinu Lipatti” de la Leordeni, Filarmonica Piteşti organizează, în afara stagiunii, un recital cameral prilejuit de aniversarea a o sută de ani de la naşterea marelui compozitor şi pianist. Solişti: pianiştii Viniciu Moroianu, Oana Velcovici şi Alin Ionescu, violonista Raluca Stratulat şi violoncelistul Eugen Bogdan Popa. În program, lucrări de Dinu Lipatti: Sonatina pentru pian (mâna stângă), op. 10 (Fundățeanca, 1941), Première Improvisation pour violon, violoncelle et piano(1939) și Fantaisie pour violon, violoncelle et piano (1936), Fantezia op. 8, partea a doua (Fundăţeanca, 1940) și Sonata romantică (1937). Acelaşi program se va desfăşura şi vineri, 31 martie, la sediul filarmonicii, de la Centrul Multifuncţional Piteşti.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noapte agitată pentru pompierii argeșeni: incendii în Popești, Sălătrucu și Pitești
Noapte agitată pentru pompierii argeșeni: incendii în Popești, Sălătrucu și Pitești

A fost o noapte cu intervenții în lanț pentru pompierii din Argeș, chemați să stingă mai multe incendii izbucnite în…

Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă
Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă

Atmosferă de sărbătoare la Zona de Picnic Făget, unde, de 1 Mai, a debutat evenimentul „Sărbătoarea Primăverii, Muncii și Bucuriei”.…

Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție
Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție

Un proiect gândit să atragă și să păstreze medici în spitalele din Argeș intră în linie dreaptă. Consiliul Județean Argeș…

Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate
Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate

Locuitorii din zona centrală a municipiului Pitești rămân fără apă potabilă timp de 24 de ore, începând din această dimineață…

Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…
Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…

Ministerul Educației și Cercetării a stabilit calendarul înscrierilor la creșe și grădinițe pentru anul școlar 2026–2027. Procedura se desfășoară, ca…