Cel mai năpăstuit drum național care trece pe teritoriul județului Argeș este, fără nicio îndoială, DN67B. Acesta, în întregimea lui are o lungime de aproape 190 de km și traversează 4 județe, pe traseul Pitești – Drăgășani –Tg.Jiu. Argeșului, însă, îi aparțin doar 40 de km din el, și străbate comunele Moșoaia, Poiana Lacului și Vedea, până la limita județului Olt.
Pe scurt, lucrurile stau așa: în 2010 s-a semnat un contract de modernizare a DN67B în valoare de aproximativ 100 milioane euro, cu SC Strabag & SC Delta ACM. De atunci și până-n ziua de azi nu s-a mișcat nimic în derularea acestui contract, iar drumul se află, azi, într-o stare execrabilă.
La Poiana Lacului, oamenii sunt pe cale să se revolte. Din nou!

Ploile din 2014 au pus la pământ podul din comuna argeșeană Poiana Lacului, aflat pe DN67B. Cu chiu și vai, doar după ce localnicii sătui de așteptare au protestat în stradă, s-a instalat un pod provizoriu, cu promisiunea că imediat va porni și construcția la cel permanent. N-a fost așa.
Îl întrebam, zilele trecute, pe Ion Dumitrache, primarul comunei Poiana Lacului, ce știe și ce crede că va face în privința podului din comuna pe care o păstorește, știind că drumul național 67B e vital pentru economia localității, dat fiind faptul că are câțiva investitori importanți a căror activitate depinde de infrastructura de transport (unul este OMV Petrom, de exemplu). Ne-a răspuns înnegurat la față: ”Așteptăm să vedem dacă e prins pe undeva. Dacă nu au nicio variantă de răspuns, se vor trezi, din nou, cu noi protestând. Podul provizoriu cred că se apropie de final. La o ploaie mai mare, se duce. Îi avertizăm: dacă n-au nimic în plan, vom protesta! O vom până când se va lua o măsură de rezolvare a situației. Am așteptat destul! Nu vreau ca Poiana Lacului să-și piardă marii investitori, care aduc comunei aproape 10 miliarde lei vechi, anual, numai taxe și impozite, nemaivorbind de sponsorizări! Unuia dintre ei, o firmă care lucrează pentru Automobile Dacia, are circa 6 TIR-uri care-i pleacă, zilnic, de aici”.
Nici CNAIR-ul, nici ministrul Transporturilor n-au vreo soluție imediată

L-am întrebat cu insistență pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a fost în Argeș, în acest sfârșit de săptămână, despre soarta acestui drum național și, implicit, și a podului în discuție. Alături i-a stat și noul director CNAIR, Ștefan Ioniță. Din nefericire, niciunul dintre răspunsurile celor doi nu a fost unul care să dea speranță vreunui argeșean, ori vreunuia dintre locuitorii celorlate 3 județe tranzitate de DN67B:
”Aici avem o problemă”, a comentat ministrul Cuc. ”Antreprenorul, nejustificat, a refuzat respectarea clauzei contractuale privind constituirea garanției de bună execuție. Dar, pentru că au fost deja elaborate studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, am propus ca programul de modernizare să fie spart pe o perioadă de 4 ani, pentru că are nevoie de foarte mulți bani de la Bugetul de Stat. Vom acorda o importanță mai mare acelui tronson care necesită intervenție imediată pentru modernizare. Iar cu programul de întreținere vor reveni, punctual, pe acest DN.
(…) În acest timp vom analiza și rezilierea pe cale amiabilă a contractului semnat cu antreprenorul”.
Directorul CNAIR: ”Pentru acest drum n-au fost alocate resursele, din păcate, niciodată pe acest obiectiv. DRDP București a realizat acel pod provizoriu, care satisface nevoia, pentru moment. Un mod de abordare contructiv e cel pe care l-a descris dl ministru, segmentarea acestui proiect. Asta înseamnă, implicit, un alt contract. Un alt mod de abordare ar fi acela în care prezentăm proiectul unui finanțator și să găsim o sursă de finanțare nerambursabilă”.
Concluzia:
Modernizarea (în care ar intra și construirea podului de la Poiana Lacului) – nici gând să pornească prea curând.
De peticit, da! Însă nici pe acest subiect nu s-a putut vorbi în concret, cu termene. Directorui CNAIR a promis, la finalul discuției, că peste 2-3 săptămâni, de-abia, va putea spune cu cât s-a bugetat DN67B pentru întreținerea din acest an.
Noi, putem aștepta. Însă oamenii din Poiana Lacului păreau a fi cam tensionați, sincer vorbind.

























Lasă un răspuns