Dinu Săraru a izbutit o bijuterie de roman, „Ura din ochii vulpii”, o carte care merită tradusă în limbi de circulaţie internaţională pentru a fi citită de toţi directorii de instituţii ale spectacolului de pe mapamond. Fiindcă „Ura din ochii vulpii” este cartea dramei ineluctabile a managerului teatral, a dresorului unor sălbăticiuni care funciar nu pot fi dresate, această aporie fiind un izvor magic al urii care zideşte demolând şi demolează zidind.

Cred că genialul Jacob Levy Moreno, cel născut în urmă cu un veac şi ceva la Bucureşti, părintele psihodramei ar fi fost fericit să citească micul roman al lui Dinu Săraru ca o confirmare că psihodrama este teatru dar şi teatrul ca instituţie este o psihodramă continuă ţinută în frâu să nu gliseze spre patologie de cel pe care cu uşurinţa unui termen uzat de uzitat îl numim director.

Totuşi, directorii aceştia nu pot vindeca toate simptomele negative deoarece ar înseamna să extirpe însuşi organul ludic, rămânându-le să constate că jocul scenic şi suferinţa sunt două forme ale aceleiaşi ontologii.

Vulpea lui Dinu Săraru nutreşte o ură de moarte, nu cu mult deosebită de iubirea de viaţă, doar faţă de cel care îi vrea sângele în numele jocului nobil al vânătorii. De bună voie, Săraru a fost un asemenea vânător de vulpi în cea mai frumoasă epocă a teatrului românesc, aşa încât ura din ochii vulpilor este o conformare a valorii sale de fiu iubit al Thaliei.

Scriitura acestui roman bonsai are o nobilă dezinvoltură, autorul greşind aproape continuu pentru a lăsa în final impresia că sunt prea multe asemenea erori benefice pentru a nu bănui măcar că tocmai am parcurs o capodoperă a literaturii.

Strivit într-un mod pe cât de nedrept pe atât de barbar de canoanele literare ce au dorit să tranşeze despărţirea de comunism Dinu Săraru scrie un roman de esenţă universală, atât de elegant, de netulburat şi de vizibil peren încât ar merita un Nobel.

Nimeni nu este însă naiv şi fraza de mai sus trebuie citită sub semnul neputinţei mele ca român de a demonstra lumii că istoria ţării noastre, inclusiv în plan spiritual, este într-o continuitate organică, nu într-o succesiune de secvenţe contradictorii.

Iubesc „Ura din ochii vulpii”.

Gheorghe Smeoreanu