Pentru unii, pare oarecum ciudat că Eminescu, al cărui naţionalism era influenţat de idealismul german, nu a avut sentimente „antiţigăneşti”. Era o temă prea minoră pentru geniul său – vor spune nationaliştii şi rasiştii. 

Adevărul este că era o temă importantă, indianistul Eminescu fiind intens preocupat de limba, cultura şi folclorul rrom şi de înrudirile cu cultura indiană. Inclusiv de „cântecele de lume” ale vremii, interpretate cu meşteşug de lăutarii rromi, pe care le asculta cu prietenul său Ion Creanga prin carciumile ieşene sau bucureştene.

Era, spun contemporanii, şi un interpret de doine redutabil, iar prelucrările sale de folclor stau mărturie a unei iubiri nedezminţite pentru ethosul culturii românesti, germane şi, probabil, rome!

La sfarşitul verii lui 1878, la 28 de ani, Eminescu scrie un articol despre prima antologie de folclor rrom, Probe de limba şi literatura ţiganilor din România, aparută sub semnătura profesorului de la Institutul de Teologie, Barbu Constantinescu.

Călin Diamant, director Vocea Romilor