De ce a fost promovat şi ţinut la conducerea SRI un nevrotic ?

Ticurile lui Florian Coldea au fost subiect de glume în presă, dar nu e deloc de glumit.

 

Ticul este o tulburare neurologică ce poate ascunde suferinţe grave, mergând până la degenerescenţă cerebrală, iar implicaţiile în plan afectiv pot fi majore.

 

Omul cu ticuri este, în primul rând, un nevrotic mai mult sau mai puţin copleşit de boala sa, un om bântuit de insomnii, dureri de cap, astenie.

 

Nevroticul poate deveni complexat şi răzbunător, şantajabil şi manipulabil.

 

Într-un fel, omul cu ticuri este fragil ca un alcoolic.

 

Iar acum, ne putem întreba cine a avut interesul ca un asemenea om cu probleme să fie şeful operativ al SRI.

 

Să ne gândim doar că un Iohannis nu ar fi fost ales dacă ar fi avut astfel de simptome, nici Dragnea nu ar fi fost şef de partid, în asemenea situaţie.

 

Totuşi, în ceea ce îl priveşte pe generalul Coldea s-a putut, s-a dorit, s-a persistat.

 

De ce?

 

De le această întrebare trebuie să pornească anunţata comisie parlamentară de anchetă.

 

Fiindcă se sperie gândul la ce răspunsuri se poate ajunge.

 

 

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…
Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…

În spatele halatului alb nu sunt doar competențe medicale, ci și empatie și responsabilitate. O spune dr. Andrei Zăvoi, medic…

1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal
1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal

De Ziua Muncii, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Pitești nu se lucrează. Conducerea unității anunță că…

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…