Raed Arafat a fost în Pitești

 
Luni, 12 decembrie, Raed Arafat, secretar de stat în cadrul MAI, și a fost prezent în Argeș  și generalul de brigadă Ovidiu Vasilică, inspector general al IGSU, au fost prezenți în Argeș  pentru a participa la inaugurarea obiectivului finanțat de Consiliul Județean Argeș – Sala de conferințe și de pregătire profesională a ISU Argeș. De asemenea, Raed Arafat l-a premiat și felicitat pe plutonierului major Costache Mugurel, care, la finalul unei misiuni de stingere, a încercat să salveze un câine intoxicat cu fum.
 
După festivitatea de premiere, oaspeții au participat la inaugurarea obiectivului din strada Mărășești, nr.1 din Pitești, unde va funcționa dispeceratul integrat al tuturor serviciilor specializate de intervenţie din județ (pompieri, ambulanță, poliție, jandarmi), Centrul Județean de Coordonare a Intervențiilor în Situații de Urgență. Totodată, în sala de ședințe se vor desfășura periodic cursuri de pregătire profesională, ședințe de instruire a personalului operativ și conferințe tehnico-științifice cu reprezentanți din țară și străinătate.
 
Investiția, în valoare de 1.942.982 lei (cu TVA), a fost demarată în toamna  anului 2015 și a constat într-o supraetajare a unei constructii existente S+P, cu un nivel.
Suprafața construită a este de 532,10 m², iar destinațiile încăperilor sunt:
–         sala de conferințe, cu suprafața de 184,40 m², având un numar de 176 scaune (168 scaune tip conferință cu fixare în podea și 8 scaune prezidiu) dotată cu echipamente aferente (ecran proiecție electric, videoproiector, tabla interactivă, sistem de sonorizare, etc.)
–         cabină translator, de 8,15m²
–         sala de pregătire, de 40m², prevazută cu 35 scaune, un birou și masa sub forma de „U”
–         sală protocol – 23,30m²
–         spațiu tehnic – 8,15 m²
–         oficiu cu dotări aferente – 12,40 m²,
–         două dormitoare, în suprafață de 16,25m² fiecare, cu 2 paturi, precum și grup sanitar, 
–         hol și grupuri sanitare.
 
 
 
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…
Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…

În spatele halatului alb nu sunt doar competențe medicale, ci și empatie și responsabilitate. O spune dr. Andrei Zăvoi, medic…

1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal
1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal

De Ziua Muncii, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Pitești nu se lucrează. Conducerea unității anunță că…

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…