EVENIMENT. Cartea CĂLĂTORIND CU ÎNTREBAREA de Gheorghe Smeoreanu și Tiberiu Pîrnău a fost lansată în Israel

Călătorind cu întrebarea este o carte de interviuri cu stareți și sterețe din Eparhia Vâlcii.

 

Conținutul este extrem de original, iar cartea ca lucrare tipografică este o bijuterie.

 

Deja au apărut cronici elogioase. Prof.dr.Ion Predescu scrie că lucrarea Călătorind cu întrebarea. Interviuri cu stareţii şi stareţele mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului” de Gheorghe Smeoreanu şi Tiberiu Pîrnău aduce în bibliografia interviurilor (de la Ioanichie Bălan la Costion Nicolescu) cu părinţii înduhovniciţi, cu stareţi şi călugari, filosofi, regizori, o viziune nouă, derivată din prospeţimea întrebării, din tipologia jurnalismului formator.

 

Mănăstirea cea de toate zilele se găseşte în acest volum, între ceea ce s-ar putea numi „agathos demiurgos” (viaţa de zi cu zi), „cahethos demiurgos” (sacralitate, concept şi imagine) şi, rareori, cum e şi normal, abufalia (devenirea spre sfinţenie).

 

IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a avut intuiție, curaj și încredere pentru a încredința celor doi ziariști o carte care să apropie lumea monastică și lumea presei.

 

Lansarea a fost pe măsura cărții.

 

Joi, 20 octombrie, Călătorind cu întrebarea a fost lansată în Israel, în prezența PS Emilian Lovișteanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a altor fețe bisericești,precum și a majorității eroilor cărții.

 

Lansarea a avut loc într-un cadru inedit, pe o corabie în mijlocul Mării Galileei.

 

Au rostit cuvinte elogioase PS Emilian Lovișteanul, Pr. Ștefan Zară și Protosingher Casian Huncă.

 

Autorii au mulțumit ÎPS Varsanufie pentru susținere.

 

A fost un eveniment cu adevărat inedit această lansare în mijlocul Mării Galileei, ale cărei ape au fost martorii unor mari minuni ale Mântuitorului.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ștefan Ovidiu Popa, reconfirmat în funcția de lider al Grupului parlamentar al PSD din Camera…
Ștefan Ovidiu Popa, reconfirmat în funcția de lider al Grupului parlamentar al PSD din Camera…

Noua sesiune parlamentară începe, pentru mine, cu un gest de încredere pentru care sunt recunoscător! Le mulțumesc colegilor pentru reconfirmarea…

Înscrierile pentru Raliul Vâlcii Nurvil 2026 sunt deschise
Înscrierile pentru Raliul Vâlcii Nurvil 2026 sunt deschise

Echipajele se pot înregistra oficial pentru etapa a VII-a a Campionatului Național de Raliuri, programată în perioada 24–26 septembrie 2026,…

APAVIL SA scoate la concurs un post de consilier juridic, în cadrul Serviciului Resurse Umane…
APAVIL SA scoate la concurs un post de consilier juridic, în cadrul Serviciului Resurse Umane…

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…

Astăzi începe IconArT. Copiii intră în lumea icoanelor pictate pe sticlă
Astăzi începe IconArT. Copiii intră în lumea icoanelor pictate pe sticlă

Astăzi începe cea de-a VI-a ediție a Atelierului de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”, un proiect dedicat copiilor care vor…

Regatul Presei Șmechere din Argeș
Regatul Presei Șmechere din Argeș

Există multă presă șmecheră în România, iar în această categorie se așază și site-ul ”Regatul Argeșului”.   Prin presă șmecheră…