Un băiețel de 8 ani, deși premiant, a abandonat școala. Află-i incredibila poveste!

Un copil de numai 8 ani din Frumușani, județul Călărași a renunțat la a mai merge la școală pentru a putea să își ducă existența după o zi pe alta.

 

În primul an de școală a fost premiant, iar acum situația îl obligă să renunțe.

 

Alexandru Constantin se trezeşte la ora 5 dimineaţa şi adună din gunoaie sticlele de plastic pe care alți oameni le aruncă.

 

Acesta le vinde apoi pentru o pâine, dar de cele mai multe ori se duce la culcare fără să mănânce.

Mama lui a murit în 2013, fiind bolnavă de cancer, iar de atunci copilul merge în fiecare seară la mormântul ei şi îi povesteşte tot ce i s-a întâmplat peste zi.

 

Nici la școală situația nu este prea roz, căci ceilalți copii râd de el pentru că este sărac.

 

Unii îl jignesc și aruncă cu pietre în el, iar acum el preferă să se preocupe de hrana zilnică a familiei, chiar dacă își dorește să devină cineva când se va face mare pentru a-și putea ajuta tatăl bolnav și pentru a le pune mâncare pe masă fraților săi.


Sursa: vocea.biz

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VIDEO. Accident mortal pe DN 7. Un șofer bulgar a murit
VIDEO. Accident mortal pe DN 7. Un șofer bulgar a murit

Un bărbat de 57 ani, cetățean bulgar, a murit în urma unui accident rutier produs aseară, pe DN 7, în…

Accident grav la Bălilești. Mașina s-a făcut scrum, iar șoferul a ajuns la spital
Accident grav la Bălilești. Mașina s-a făcut scrum, iar șoferul a ajuns la spital

Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital, azi-noapte, după un accident produs în comuna argeșeană Bălilești, pe…

Schimbări la Urbanism în Ștefănești. Primăria nu mai primește dosare pe formularele vechi
Schimbări la Urbanism în Ștefănești. Primăria nu mai primește dosare pe formularele vechi

Locuitorii orașului Ștefănești care au nevoie de documente pentru urbanism sau autorizarea unor lucrări de construcții trebuie să țină cont…

Argeșul cântă „Ana Lugojana” – tradiție, talent și emoție, de la o generație la alta!
Argeșul cântă „Ana Lugojana” – tradiție, talent și emoție, de la o generație la alta!

„Ana Lugojana” revine în atenția publicului argeșean printr-un proiect cultural care aduce pe scenă muzica, teatrul și dansul și îi…

Incendiu într-o gospodărie din Poiana Lacului. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri
Incendiu într-o gospodărie din Poiana Lacului. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri

Un incendiu izbucnit în această după-amiază, în jurul orei 17, într-o gospodărie din comuna Poiana Lacului a mobilizat pompierii argeșeni.…