George Dandin sau soţul zăpăcit nu este o simplă comedie de situaţie sau de moravuri, aşa cum se aşteaptă cei care aud numele lui Moliere.

Dramaturgul care se confundă cu ideea de comedie franceză este, în fond, un artist amar, comicul fiind adeseori o mască a dramei, iar grotescul alungat pe uşă se întoarce mai întotdeauna pe fereastră.

Mai ales George Dandin este o piesă dificilă, aici Moliere prefigurând prin monotonie şi teme recurente teatrul absurdului.

În fine, nu insist pe partea analizei, vreau doar să spun că nu a fost o sarcină uşoară pentru regizorul Laszlo Bocsardi să pună George Dandin la Teatrul Ariel din Rm. Vâlcea, un teatru cu tradiţie dar cu posibilităţi reduse de exprimare.

A ieşit însă un spectacol excelent, în pofida unor scene un pic cam dilatate, din orgoliu, fiindcă Laszlo Bocsardi a înţeles piesa perfect şi a căutat să reziste tentaţiei populismului.

Am văzut un George Dandin al zilelor noastre, fără ca acest aggiornamento să deranjeze şi să ne facă să regretăm abordările mot a mot.

Actorii şi regizorul s-au înţeles perfect, în esenţă, iar Constantin Cotimanis a întruchipat un Dandin echilibrat, mai degrabă un om al clasei de mijloc de azi decât un ţăran din vremea lui Ludovic al XIV-lea, interpretarea fiind una dintre cele mai bune imaginabile.

Angelique, jucată de Tatiana Serghi, a fost credibilă în postura femeii moderne, de mall, iar Cătălin Miculeasa a realizat perfect un Clitandre metrosexual.

Emoke Kato în Claudine a avut sarcina, de care s-a achitat excelent, să gestioneze fibra grotescă a spectacolului, ajutată fiind şi de muzica lui Csaba Boros.

Interesant, prin ironie și adaptabilitate,decorul lui Jozsef Bartha.

Bref, un George Dandin de nivel european, fără nicio exegarare, Nicolae Poghirc, directorul Teatrului Ariel, putând spune că a girat un moment istoric pentru teatrul vâlcean.

Gheorghe Smeoreanu