A fost dată publicităţii ordonanţa procurorului şef al Biroului de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibile fapte de evaziune fiscală comise de omul de afaceri vâlcean Maria Tudor, fiicele familiei Tudor şi directorii firmelor familiei Tudor.

 

Înainte de a spune orice altceva despre acest document, fac observaţia de bun simţ că dacă ar fi fost investitor străin, măcar albanez sau bulgar, dar nu român, Mariei Tudor nu i s-ar fi întocmit de către procurori niciun fel de ordonanţă.

 

Eu nu îmi aduc aminte ca vreunul dintre miile de investitori străini, acţionari străini, directori străini, pe scurt, oameni de afaceri străini să fi fost în vizorul procuraturii şi al televiziunilor pentru fapte de evaziune fiscală.

 

Dumneavoastră, cititorii, mulţi dintre dumneavoastră mai înţelepţi decât mine, iar foarte mulţi dispuşi să mă injure imediat printr-un comentariu pe internet, ştiţi vreun asemenea caz ?

 

Parcă ar fi fost unii, nişte ruşi, iar alţii, nişte cazahi, dar nimeni nu a fost pus sub control judiciar, arestat la domiciliu sau dus la Beciul Domnesc.

 

Aici, au dreptul la cazare doar oameni de afaceri cu paşaport de România.

 

De ce se întâmplă acest lucru, întrebaţi-mă să va întreb. Toată lumea bănuieşte, nimeni nu ştie nimic precis, iar cei mai mulţi tac, pe principiul că cine limbă lungă are va săpa cinci ani la sare.

 

Femeia despre care vorbim, Maria Tudor, este om de afaceri roman. Ce păcat ! Dacă era om de afaceri malgaş, nu mai ajungeam să scriu rândurile de faţă.

 

Care rânduri nu sunt expresia unui specialist, ci expresia mirării unui jurnalist.

 

Citesc în ordonanţa amintită următoarele paragrafe:

 

“Astfel, în scopul prejudicierii bugetului de stat cu minimum 38 milioane de lei, în intervalul menţionat (2006-prezent), Tudor Maria a constituit şi utilizat un mecanism evazionist prin intermediul căruia complexul Riviera-hotel, piscină şi teren din staţiunea Mamaia, jud. Constanţa, cu o valoare de piaţă de circa 66 milioane de lei a fost transferat din patrimoniul SC MAMAIA RIVIERA SA Constanţa la nivelul căruia figurau ca acţionare numitele Tudor Elena Maria şi Tudor Andreea Ioana, fiicele susnumitei, în proprietatea celor din urmă, evitând astfel achitarea impozitelor şi taxelor unor tranzacţii de vânzare/cumpărare.
După transferul Complexului Riviera în proprietatea numitelor Tudor Andreea Ioana şi Tudor Elena Maria, în perioada 2009-2015, imobilul a fost închiriat la preţuri nereale, mai mari, către propriile societăţi (SC TURISM INVEST SRL, SC LIFI TOUR SRL, SC OLĂNEŞTI SA), care au gestionat/gestionează afacerea hotelieră într-o manieră similară cu SC MAMAIA RIVIERA SRL, însă nivelul ridicat al chiriei a avut/are drept scop diminuarea masei impozabile şi implicit a impozitului pe profit/dividende,TVA corespondente societăţilor menţionate.”

 

Citind aceste rânduri, ai două variante:

 

– Să îi înjuri pe ai lui Tudor fiindcă sunt bogaţi, iar tu nu eşti.
– Să încerci să analizezi afirmaţia procurorilor.

 

Dacă optezi pentru a doua variantă, nu se poate să nu observi că Maria Tudor este acuzată că a dorit să plătească mai puţină TVA şi mai puţin impozit pe dividende printr-o serie de strategii financiare.

 

Singura problemă este dacă transferurile de active sau închirierile sunt legale sau ilegale.

 

Aceste acte s-au făcut la notariat.

 

Aceste acte sunt publice.

 

Aceste acte au primit avizul de legalitate al instituţiilor statului.

 

Maria Tudor şi directorii ei au întrebat la ANAF dacă e corect să facă ceea ce vor să facă şi li s-a dat în scris că e corect.

 

Acum, nu mai e corect, este evaziune fiscală ?

 

Se vorbeşte în citatul pe care l-am dat mai sus de „preţuri nereale”.

 

Ce înseamnă într-o economie de piaţă „preţuri nereale” ? Cine stabileşte care preţ e real şi care preţ e ireal ?

 

Are cumva Parchetul un birou de preţuri, are un mercurial ?

 

Nu insist, pentru a nu plictisi.

 

Fac doar observaţia că Maria Tudor, care numai de prostie nu poate fi acuzată, nu ar fi făcut în niciun caz greşeala de a face afaceri între firmele sale şi fiicele sale dacă nu ar fi primit asigurări din toate părţile că ceea ce face este legal.

 

Mai amintesc că în occidentul din care ne vin investitorii străini, există firme de consultanţă financiară care au ca obiect de activitate să îl înveţe pe omul de afaceri să îşi optimizeze fiscal firmele, fără să încalce legea.

 

Procurorii spun că legea a fost încălcată.

 

Îi consider sinceri.

 

Îi consider însă victimele oneste ale unei legislaţii schizofrenice şi ale unei gândiri care nu e nici comunistă, nici capitalistă.

 

Fiindcă atunci când nu eşti mare expert într-o problemă e bine să întrebi experţi, am făcut-o şi eu.

 

Cei pe care i-am întrebat m-au privit cu duioşie şi mi-au zis:

 

– Păi, dacă e ordin ?
– Nu cred că e ordin.
– Dacă nu e ordin, scapă în instanţă.

 

 

Gheorghe Smeoreanu