Plagiatul lui Ponta nu îmi produce niciun sentiment politic, nicio idee cu privire la guvernare, îmi produce doar milă și silă. Milă fiindcă sunt sigur că Ponta e un nefericit, unul care nu găsește bucuria de a trăi decât în planul carierei. Silă deoarece niciun furt nu mi se pare mai grețos decât furtul intelectual.

Faptul că același Ponta a vorbit în CV despre un masterat care nu e masterat nu ma mai miră, îmi dă doar o idee despre cât poate fi de pueril cel care este acum premierul României.

După ce am aflat cum stă Ponta la capitolul demniate intelectuală, am înţeles, în sfârşit, ce îl leagă pe el de Antonescu şi pe Antonescu de el. E mai mult decât o figură de stil jurnalistică să spunem că un plagiator nu se putea asocia decât cu un repetent, iar un repetent nu găsea prietenie şi consens decât la un plagiator.

Acum, pare monstruos ce observăm, plagiatorul și repetentul conduc România. Mai mult ca sigur, pentru electorat această stare de fapt e una pozitivă. Pentru mine nu, indiferent ce isprăvi în plan economic și social ar realiza, prin absurd, USL. Cred că pot folosi expresia potrivit căreia decât cu un prost la câștig, mai bine cu un deștept la pagubă.

În ceea ce priveşte suspendarea lui Băsescu, nu mă îndoiesc că va reuşi pe deplin. Numai că dacă Băsescu e, într-un procent sau altul, dictator, asta nu înseamnă că Antonescu nu rămâne sută la sută un repetent, iar Ponta, tot sută la sută, un plagiator ordinar. Iar oameni cu asemenea dimensiuni intelectuale nu au cum să nu fie mai dictatori decât oricine, ceea ce, de altfel, se şi vede, în aceste zile, cu ochiul liber…