Băuse cam mult şi nu orice, băuse o ţuică puturoasă. Acum, ar fi avut chef de o farfurie plină de slănină cu ceapă, ceea ce iubita îi aduse. La botul calului, cum se spune.

 

Se cam certaseră în ajun, apoi, de dimineaţă, o luaseră de la început, cu acuzaţii stupide de o parte şi de cealaltă. Ea e mai bună la replici, mai tăioasă, lucidă, el e grobian, ordinar, orb. Desigur, fiecare cu firea lui.

 

Ea e elegantă, fină, merge băţos, foloseşte multe şerveţele umede, ce mai încolo şi încoace, e specială.

 

– Vedem un film ? propuse ea după ce îi puse în faţă farfuria cu ceapă şi slănină, iar ca bonus îi umpluse la loc paharul cu ţuică.
– Da, iubito, admise el, cuminţit brusc, ce îşi mai putea dori, le avea pe toate.

 

Îşi aprinse o ţigară în vreme ce ea căuta filmul pe net. Apoi, începu filmul. Personajul principal zise:

 

– Mai staţi, obscure-oracole, şi-mi spuneţi: Murind Sinel, sunt than de Glanis, ştiu ! De Cawdor, însă, cum ? E-n viaţă Cawdor, şi-i merge-n plin. Iar să fiu rege, eu, Nu-i de crezut, cum nici „de Cawdor” nu-i. De unde-aveţi ciudatele vestiri ? De ce cu o profetica-nchinare, Pe-acest câmp ars si plin de bălării Ne-opriţi din drum ? Vorbiţi-mi, vă conjur.

 

Aha ! Fata fină îi pusese Macbeth.

 

Aşa obişnuia ea, punea filme bune întotdeauna. Nu că ar fi fost vreo literată, vreo filosoafă, vreo cultă, dar avea dambla la filmele de cinematecă, îi sunau bine.

 

– Ce-aţi făcut aseară ?
– Bine, am stat acasă şi am văzut un film cu iubi.
– Ce film ?
– Macbeth.
– Wow !

 

Iubi sunt eu, l-am citit de multă vreme pe Shakeaspeare, iar acum aş bea ţuică de prune şi aş mânca slănină.

 

Nu am cum, nu merg astea cu Macbeth, trebuie să văd dacă nu cumva am în casă coniac. Nu am. Nici somon, să îmi fac un sendviş. Naşpa.

 

Beau în continuare ţuică şi muşc din ceapă.

 

Un leu de iepuri, şi de vrabii – un vultur. Erau, spun drept, şi trebui să dau seama. Ca nişte tunuri pline vârf cu schija. Ce-si slobozeau de cîte doua ori lovirile-n vrajmas. Voita-au oare să-nalţe-un nou calvar, sau să se scalde în fumegânde răni ? Nici eu nu ştiu. Dar ma sfârşesc şi rana-mi cere leacuri.

 

Să te ia dracu, Shakespeare !

 

Ei da, iubita m-a făcut să-l dau dracului pe Shakespeare. Avea ea un asemenea gust la capodopere încât abia aştepta să mâncăm fasole ca să îmi pună o ecranizare după Kafka. Noroc că nu s-au făcut filme după Michel Butor şi Nathalie Sarrault, noul roman francez ar fi mers de minune cu viaţa noastră.

 

Mi-am mai pus o ţuică.

 

Iar thanul Cawdor n-o să mai mă-nşele. În ce-am mai sfânt. Mergi, morţii dă-l îndată şi-n fostu-i rang, tu pe Macbeth l-arată.

 

E abia actul întâi, iar țuica e minunată.

 

Hotărât lucru, există un timp al țuicii și un timp al lui Macbeth.

 

Pentru cine nu știe asta, viața e un Shakespeare cu țuică.