De ce cazul Gabriel Oprea demonstrează că SRI şi DNA sunt Poliţia Politică

DNA ne informează că Gabriel Oprea a încălcat legea în 2015 de fix 1607 ori, circulând însoţit de o coloană oficială.

 

Procurorii puteau solicita ridicarea imunităţii lui Oprea după prima încălcare a legii. L-au lăsat să încalce legea de 1607 ori.

 

După prima încălcare a legii, SRI putea întocmi un raport către premier şi preşedinte în care să arate că vicepremierul încalcă legea. Pe surse, cum se obişnuieşte, aceste rapoarte puteau ajunge la urechile presei. De 1607 ori SRI s-a abţinut să reacţioneze.

 

Cazul Gabriel Oprea deconspiră faptul că DNA – SRI acţionează ca poliţie politică.

 

Dacă cineva mai putea avea dubii, acum lucrurile sunt clare. Un om politic este lăsat să greşească de 1607 ori şi ar mai fi fost lăsat să greşească încă de 10.000 de ori dacă ar fi fost în interesul sistemului, de pildă dacă UNPR ar fi acceptat să contribuie la instalarea Guvernului Meu.

 

Din diferite motive, în funcţie de persoane, SRI şi DNA închid ochii ani întregi la comiterea unor infracţiuni grave, la acte de corupţie care duc la pierderi însemnate pentru ţară. Ochii închişi se deschid când apare comanda politică.

 

Din exces de zel, instituţiile de forţă şi-au dat arama pe faţă. Spunând că numai în anul care a trecut Gabriel Oprea a încălcat legea de 1607 ori, SRI şi DNA arată câtă răbdare pot avea în aşteptarea comenzii politice.

 

De 1607 ori răbdare.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…
S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…

Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse…

Cum să circuli mai simplu și mai sigur: Piteștiul și zona metropolitană, conectate prin transport…
Cum să circuli mai simplu și mai sigur: Piteștiul și zona metropolitană, conectate prin transport…

Piteștiul și localitățile din jur sunt tot mai bine conectate, transformând drumurile zilnice ale miilor de oameni într-o experiență mult…

Tânăr de 28 ani, reținut. Și-a amenințat fosta iubită, deși avea ordin de protecție
Tânăr de 28 ani, reținut. Și-a amenințat fosta iubită, deși avea ordin de protecție

În urmă cu două zile (22 septembrie), o tânără de 24 ani, din Balș, a sesizat Poliția după ce fostul…

Încă 1,3 milioane de lei investiți în infrastructura rutieră din Pitești: canalizarea pluvială de pe…
Încă 1,3 milioane de lei investiți în infrastructura rutieră din Pitești: canalizarea pluvială de pe…

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în infrastructura rutieră și în lucrările necesare pentru îmbunătățirea sistemului de colectare și evacuare a…

Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”
Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”

Piața „Vasile Milea” devine, începând de astăzi, locul de întâlnire cu tradițiile, muzica și atmosfera autentică de toamnă, odată cu…