Problemele create de CEZ la ultima cădere de zăpadă, discutate la Prefectură. Discutate degeaba

 
Joi, 22 ianuarie, la Prefectura Argeș a avut loc o întâlnire între reprezentanți ai județului (prefect, președinte CJ, comandant ISU Argeș, director Romsilva, delegați ai primăriilor Mioveni, Albota, Recea, Suseni, Ungheni, Cocu, Bogați, Băbana, Moșoaia, Boțești, Pitești, Bradu) și o echipă de patru reprezentanți CEZ Distribuție, condusă de Miron Alba, Directorul de Dstrategie și Dezvoltare.
Motivul acestei întâlniri a fost, așa cum era de așteptat, problemele ivite, în urma avertizării de cod galben și a căderilor de zăpadă din 17, 18 și 19 ianuarie, când 36 282 de consumatori din Argeș au rămas în întuneric și frig, după ce rețeaua electrică a cedat. Situația a fost cu atât mai frustrantă cu cât, pentru o bună parte din ei, situația s-a prelungit mai bine de 30 de ore (de exemplu în comuna Albota). 
Mai mult, celor de la CEZ li s-a reproșat, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată, în perioada de criză, că ”firul roșu”, care ar fi trebuit să existe între CEZ și primăriile din Argeș, nu a funcționat, asta făcând ca intervențiile să fie cu atât mai îngreunate (timpul de intervenție era prelungit, funcție de cât de greu puteau fi anunțate deranjamentele). Pentru cine nu știe, reamintim că ”firul roșu”  a fost o soluție inițiată în 2013 de fostul prefect Cristian Soare și continuată de actualul, Mihai Oprescu, pentru stabilirea unei relaţii directe între primarii din judeţ şi companiile din Grupul CEZ, care să poată prelua 24 de ore din 24 deranjamentele. N-a funcționat niciodată, și nu din pricina primarilor…
Primarii prezenți și-au spus, pe rând, preblemele. Unii au vorbit despre 30-40- 50 de stâlpi care stau să cadă și, deși e anunțat CEZ-ul (în unele cazuri de câțiva ani!), nu intervine nimeni. Aici, Albota din nou s-a detașat de mulțime, pentru că doar ce-i căzuse un stâlp în stradă, gata-gata să lovească o mașină în deplasare! Alți primari vorbeau despre suprasolicitarea rețelei, dat fiind faptul că s-a construit mult în ultimii ani. Altă problemă ridicată – indolența unor angajați din teren. Și toți, la unison, au vorbit despre lipsa comunicării în momentele de criză.
Președintele CJ-ului, Florin Tecău, a pus cumva punctul pe ”i”, când a spus, la un moment dat, că la acea discuție era imperios necesar să vină ”care au decizia în mână”. Foarte adevărat, pentru că cei trimiși au ascultat cuminți, iar când au vorbit au dat-o un pic cu ”vegetația e de vină”, iar un pic cu ”mulțumim autorităților pentru ajutorul oferit în teren” și…gata. A! Ba nu! Au mai avut și câteva intervenții cu tema ”oamenii e răi” că nu-i lasă pe proprietatea lor, atunci când au nevoie (asta, credem noi, era o problemă pe care trebuia să și-o pună investitorul înainte de a porni afacerea). Într-un final, au asigurat  gazdele că au notat cu atenție toate problemele și că vor reveni, cât mai curând posibil (orice o însemna asta!), cu răspunsuri la întrebări. Parcă erau din alt film!!!
Una peste alta, până acum întâlnirea de ”gradul 0” Argeș- CEZ e una nereușită. Ca de altfel toate din ultimii ani, pe acest subiect. Îi trebuie finalitate, cum s-ar zice, iar finalitatea ar însemna prioritizare și investiții.
Vom vedea ce-o mai fi la prima vijelie. Până atunci, le mai spunem noi una, domnilor de la CEZ, că asta n-au notat-o: la Albota, în 2 săptămâni, mai cade un stâlp.
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De 1 Mai, Nurvil vă dorește o zi plină de soare și kilometri parcurși cu…
De 1 Mai, Nurvil vă dorește o zi plină de soare și kilometri parcurși cu…

De 1 Mai, drumul contează la fel de mult ca destinația. Indiferent că alegi muntele sau marea, asigură-te că ajungi…

Deputatul Ovidiu Popa, de 1 Mai, Ziua Muncii: ”Recunoștință pentru toți cei care muncesc zi…
Deputatul Ovidiu Popa, de 1 Mai, Ziua Muncii: ”Recunoștință pentru toți cei care muncesc zi…

Astăzi marcăm Ziua Muncii, un moment dedicat tuturor celor care, prin efort, responsabilitate și profesionalism, contribuie la dezvoltarea comunității și…

Constantin Rădulescu: ​La mulți ani, Teatrului „Anton Pann”! Voi continua să susțin cu mândrie cultura…
Constantin Rădulescu: ​La mulți ani, Teatrului „Anton Pann”! Voi continua să susțin cu mândrie cultura…

Biiiiiiiiiiis! Astăzi, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea împlinește 36 de ani! ​O instituție de suflet a județului nostru, care…

Ce a făcut deputatul PSD Eugen Neață când a primit ”o epistolă a supraviețuirii lipsită…
Ce a făcut deputatul PSD Eugen Neață când a primit ”o epistolă a supraviețuirii lipsită…

Deputatul PSD de Vâlcea Eugen Neață îi răspunde cu o ironie mușcătoare Oanei Gheorghiu, viceprim-ministru, care i-a adresat o scrisoare…

Primarul Cătălin Avan (PSD): ”Aș vrea să nu treacă moțiunea, să vedem cum ne va…
Primarul Cătălin Avan (PSD): ”Aș vrea să nu treacă moțiunea, să vedem cum ne va…

Primarul de la Păușești Otăsău, Cătălin Avan, este un om care nu doar își trăiește condiția politică, ci gândește politic.…