Există o dispută în aceste zile cu privire la Dan Puric.

Nu ştiu cine a creat-o, poate Evz, care a preluat un text al lui Pleşu împotriva actorului.

Textul e vechi, are vreo şapte ani, pe vremea aceea încă mai credeam şi eu că ne vom mântui prin Uniunea Europeană şi Puric mă enerva la culme.

Am scris un articol care suna astfel:

„Dan Puric stăpânește arta de a dresa frânturi din gândirea marilor români. Allez, hop și citatul urcă pe scăunelul potrivit, cu lăbuțele în sus și coada între picioare,privindu-l supus în ochi pe dresor. Din păcate, marile noastre spirite, stăpânii de drept ai vorbelor dresate de Puric, sunt virtual aliniate împotriva Europei, contra rațiunii, în adversitate cu civilizația occidentală. De la Dosoftei la Noica și de la Eminescu la Eliade, stâlpii culturii române sunt siliți de deplângă în arenă condiția românului.”

Între timp, l-am reevaluat, în mintea mea, pe Dan Puric. E un circar, dar unul necesar, mă enervează, dar s-ar putea să aibă dreptate.

Nu am inconştienţa de a-l înjura pe Dan Puric şi a rămâne perfect european în gândire ţinând seama de ceea ce se întâmplă cu România în acest moment.

Regret amarnic că după cu îmi luasem avânt spre Europa mă întorc, cu coada între picioare, la Dan Puric.

Este şi o înfrângere personală, aş fi preferat să mă întorc la Pleşu, dar nu mă lasă un domn numit Iohannis.

Nimeni nu se simte bine cu coada între picioare, dar nici să par bruxellez când ţara moare nu îmi mai pot permite.

Oricât ar suna de patetic.

Gheorghe Smeoreanu