Existenţa oamenilor este justificată prin reflexiunea amară la un tribunal al amărăciunii. Vom fi judecaţi cu toţii, mai ales cei amărâţi. Numai îmbătându-ne cu propriile păcate putem purta povara vieţii.

Timpul este crucea pe care ne răstignim plictiseala. De fapt, puşcăria nu este puşcărie, ci sanatoriu de nebuni, în care niciun deţinut nu se respectă pe sine, iar boschetarii şi bulangiii sunt catalogaţi “oameni de frunte”.

Paturile şi saltelele din camere sunt parcă din al II – lea Război Mondial, cu păduchi şi ploşnite. Aglomeraţia din camere este de nedescris, câte două persoane într-un pat care fac cu schimbul, unul doarme ziua şi altul noaptea.

Familiile deţinuţilor sunt sărace şi foarte sărace şi fac eforturi mari ca să le aducă câte ceva de mâncare. Cum aş putea să descriu în cuvinte structura rigidităţii, vorbele acestea te-ar obliga la o cunoaştere faţă de trecut şi să fii mai subiectiv faţă de prezent.

Fostul primar al Rm. Vâlcea, Emilian Frâncu îşi execută pedeapsa în acest penitenciar, unde nu poate trăi toată viaţa în plictiseală, aşteptând în toamnă eliberarea. Prostia este suficientă, nedureroasă, aparţine naturii şi nu are istorie. Legea compensaţiei: culegi ceea ce semeni.

Majoritatea ofiţerilor şi subofiţerilor din Penitenciarul Târgu-Jiu îşi păstrează cu sfinţenie posturile şi nu cad în păcatul ispitei. Laudele nu sunt gratuite. Întotdeauna am vrut să văd lucrurile bune, nu pe cele rele. Aş remarca câţiva ofiţeri şi subofiţeri care-şi fac treaba cu brio, chiar dacă sunt stresaţi de problemele cotidiene generate de nebuni şi deţinuţi.

Subofiţerul Frunzaru, un om de onoare, ofiţerii Angela, domnul Popa, educatorul Filiş şi părintele Groza care respectă regulamentul de ordine interioară în litera legii şi pe deţinuţi.

Maleabilul învinge rigiditatea, ceea ce este maleabil este mereu superior. Oamenii sunt trataţi, în general, ca nişte obiecte, de aceea simt nevoia să existe.

Alexandru Diamant, Vocea Romilor