Noua Republică onorează astăzi memoria celor care au contribuit la construcția acestui popor

Președintele partidului Noua Republică (NR), Alin Ioan Bota, a declarat astăzi, 1 decembrie, că românii trebuie să redescopere curajul de a lupta pentru o Românie puternică și unită.

 

Declarația a fost făcută în cadrul ceremoniei din Parcul Carol I, București, acolo unde o delegație a partidului de depus o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut.

„Avem astăzi un reper istoric, ne apropiem de împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire și cred că înțelegem tot mai bine valoarea independenței și a unității.

 

Datoria noastră este să păstrăm și să fructificăm pentru copiii noștri ceea ce am primit în dar de la generațiile care și-au pierdut viața pe câmpul de luptă.

 

Ne-am plecat capetele în fața eroilor necunoscuți, dar această atitudine de respect pentru trecut și viitor trebuie să ne caracterizeze în fiecare zi, nu doar în cea de sărbătoare”, a declarat Alin Ioan Bota.

Tot cu această ocazie, reprezentanții partidului Noua Republică au transmis un mesaj de felicitare tuturor românilor.

„Sărbătoarea de astăzi este a noastră, a fiecărui cetățean, dar și a României istorice.

 

Gândiți-vă la modul în care puteți onora astăzi memoria celor care au contribuit la construcția acestui popor.

 

Asumați-vă o viziune comună de unitate, maturizare și curaj pentru acțiunile de fiecare zi.

 

Marea unire ne obligă și pe noi, politicienii, să acționăm cu responsabilitate și înțelepciune, în beneficiul tuturor românilor.

 

Noua Republică își ia acest angajament.

 

La mulți ani, dragi români, la mulți ani, România!”, a încheiat Doru Oprea, reprezentant NR în relația cu AECR.

Partidul Noua Republică
1 decembrie 2015

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…