Luni, 16 noiembrie, în jurul orei 18.30, în Pitești, un echipaj de urgenţă de la Detaşamentul de Pompieri a fost solicitat să intervină pentru deblocarea uşii unui apartament de pe strada Constructorilor.
Telefonul fusese dat de un bărbat care era îngrijorat că tânărul care locuia în acea locuință ar fi încercat să se sinucidă, așa cum îi scrisese într-un sms cu puțin timp în urmă.
Îngrijorarea lui a fost confirmată. Tânărul, Marius Daniel. G., în vârstă de numai 27 de ani, a fost găsit în apartament, și s-a dovedit că înghițise mai multe medicamente.
I s-a acordat primul ajutor medical şi a fost predat unui echipaj al Ambulanţei.

























Lasă un răspuns