O femeie de 83 de ani era să rămână fără casă, de la un foc în curte lăsat de izbeliște

Azi, în jurul orei 15.30, un incendiu puternic a izbucnit în Pitești, pe strada Mitrea Cocor (în zona Asirom), la o casă veche. În apogeul său, flăcările se puteau vedea de pe strada Banat, așa cum ne-a declarat un martor. Chiar dacă pompierii au venit foarte repede de la momentul în care au primit apelul de urgență, pârjolul a apucat să cuprindă clădirea destul de mult.
Focul se pare că a pornit de la câteva lucruri cărora proprietara, o bătrână în vârstă de 83 de ani, le dăduse foc în curte, aproape de o anexă a casei. Nu a supravegheat focul care, la un moment dat, s-a întins la dependință și de acolo – la acoperișul casei.
În timp ce pompierii încercau să stingă flăcările, femeia, disperată și destul de bulversată de ce i s-a întâmplat, tot vroia să intre în locuința ei și povestea curioșilor din preajmă: ”Am văzut focul, la un moment dat. Am luat o sticlă să sting eu… Dar ce era să fac cu o sticlă cu apă??”. 
Într-un singur papuc (pe al doilea nici nu-și dădea seama că nu-l mai are), a rămas cu ochii spre casă, uitându-se lung fumul care încă mai ieșea pe ferestrele întunecate. 
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Doi argeșeni reținuți pentru că au bătut un consătean de Sfânta Maria
Doi argeșeni reținuți pentru că au bătut un consătean de Sfânta Maria

Un bărbat de 51 de ani ar fi fost agresat de doi consăteni, în urma unui conflict spontan izbucnit sâmbătă…

Stadionul și ”stadiomul”. La mulți ani, Cristian Gentea!
Stadionul și ”stadiomul”. La mulți ani, Cristian Gentea!

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, și-a început ziua în care a împlinit 63 de ani așa cum știe el mai bine:…

Accident pe DN7, la Budești. Un pasager, grav rănit
Accident pe DN7, la Budești. Un pasager, grav rănit

Un accident rutier a avut loc luni, pe DN7, în localitatea Budești, unde un autoturism a fost implicat într-un eveniment…

Scafandrii au intervenit în Lacul Budeasa pentru curățarea zonei de captare a apei pentru Pitești
Scafandrii au intervenit în Lacul Budeasa pentru curățarea zonei de captare a apei pentru Pitești

O intervenție tehnică are loc în Lacul Budeasa, sursa de alimentare cu apă a Piteștiului, pentru curățarea zonei din care…

Arme, muniție și capcane pentru animale, găsite în urma unor percheziții în Vâlcea
Arme, muniție și capcane pentru animale, găsite în urma unor percheziții în Vâlcea

Polițiștii au făcut, duminică, două percheziții în comunele Măciuca și Gușoeni, într-un dosar în care e cercetată deținerea ilegală de…