Alegeri absolut paranormale în Vâlcea şi Argeş

Alegerile pentru consiliile judeţene şi primăriile capitalelor de judeţ din Argeş şi Vâlcea par a pune la îndoială câteva opinii despre alegători pe care le consideram dincolo de orice dubiu.

Credeam, de pildă, că electoratul i-ar dezavua pe candidaţii trecuţi cu mult de pragul pensionării, ori că nu ar vota cu niciun chip un candidat suspectat că ar fi corupt. Mai credeam că acelaşi electorat îşi doreşte schimbarea generaţiilor, considerând că un politician aflat de prea multă vreme pe o anumită funcţie trebuie înlocuit cu un altul, mai proaspăt şi implicit mai creativ.

Realitatea din teren nu corespunde însă nici pe departe acestor idei preconcepute.

Atât în Argeş, cât şi în Vâlcea, actualii preşedinţi de consiliu judeţean sunt creditaţi cu prima şansă în alegeri, cu toate că, dacă vor câştiga, vor depăşi 70 de ani în fotoliul de şef al judeţului. Nici primarul Piteştiului, cu 20 de ani vechime în funcţie, nu pare în pericol de a pierde postul. Electoratul lasă impresia că nu crede nici în tinereţe, nici în schimbare, preferând să lase lucrurile aşa cum sunt.

Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Vâlcea, a fost dovedit ca favorizându-şi ginerele, nevasta, copilul, nepotul, finul, care au beneficiat de pe urma funcţiei sale. Nici asta nu pare a-i impresiona pe alegători, obişnuiţi să creadă mai mult în frazele sforăitoare ale bătrânului preşedinte despre cât de mult iubeşte el Argeşul.

Tot despre iubirea dintre el şi alegători vorbeşte şi fostul primar al Râmnicului Mircia Gutău, recent întors din puşcărie şi aflat sub control judiciar. Acesta nu poate candida direct, fiindcă nu îi permite legea, dar are un fel de interpus pe care îl susţine cu destule şanse. Nici ideea de puşcăriaş care vrea din nou să se racordeze la buget şi nici ciudăţenia unui interpus nu par a-i deranja pe locuitorii Râmnicului.

Pensionarii, puşcăriaşii şi puşcăriabilii au cele mai multe şanse la alegerile din Vâlcea şi Argeş. O explicaţie normală nu există, aşa încât nu putem vorbi decât despre paranormal.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu, prezent, în prima zi din noul an școlar, în localitățile Nicolae Bălcescu și…
Constantin Rădulescu, prezent, în prima zi din noul an școlar, în localitățile Nicolae Bălcescu și…

Emoție și bucurie, la început de an școlar! În prima zi din noul an școlar, m-am bucurat să fiu prezent…

Miercuri se oprește apa în Ștefănești. Vezi străzile afectate
Miercuri se oprește apa în Ștefănești. Vezi străzile afectate

            Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Ștefănești, în ziua de miercuri, 9 septembrie…

De pe terenul de fotbal, pe străzile Parisului: povestea unui polițist din Argeș
De pe terenul de fotbal, pe străzile Parisului: povestea unui polițist din Argeș

De Ziua Internațională a Cooperării Polițienești, marcată pe 7 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș prezintă povestea unui polițist pentru…

Florinel Constantinescu: La Călimănești, primul clopoțel a răsunat într-o școală înnoită, modernă și primitoare!
Florinel Constantinescu: La Călimănești, primul clopoțel a răsunat într-o școală înnoită, modernă și primitoare!

Dragi elevi, stimați profesori și părinți, Anul școlar 2026–2027 a început la Călimănești cu o bucurie în plus. Pentru copiii…

Primarul Constantin Bărzăgeanu: Școala noastră poartă, de acum, numele „Alexandru Popescu Mihăești”. Mult succes în…
Primarul Constantin Bărzăgeanu: Școala noastră poartă, de acum, numele „Alexandru Popescu Mihăești”. Mult succes în…

Un nou an școlar începe, cu emoție, speranță și încredere în viitor! Am avut onoarea de a-l avea alături de…