Prima deplasare oficială a noului ambasador al Chinei va fi în Argeş

Joi, 25 februarie Excelenţa Sa, Domnul Xu Feihong – Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în România, împreună cu soţia, va efectua o vizită oficială în  

Argeș. Vizita se va întinde pe parcursul întregii zile şi va cuprinde o serie de întâlniri şi deplasări în județ.

Evenimentul principal pentru care ambasadorul va sosi în Argeş îl reprezintă deschiderea expoziţiei ”Memoria Republicii Populare Chineze”, care va loc în aceiaşi zi, de la ora 16.00, la Biblioteca ”Dinicu Golescu” Piteşti. Expoziția, organizată cu ocazia Anului Nou Chinezesc, va conţine o colecţie de fotografii ce surpind cele mai importante evenimene din istoria Chinei moderne, cărţi, documente şi alte obiecte care fac referire la tradiţia şi cultura chineză. Exponatele au fost puse la dispoziţie chiar de către Ambasada R.P. 

Chineze, fiind pentru prima dată când părăsesc incinta Ambasadei pentru a fi prezentate 

publicului larg.

Aceasta este prima deplasare oficială pe care Excelenţa Sa Xu Feihong o efectuează, de la începerea misiunii diplomatice în ţara noastră.

În cadrul vizitei de joi, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România are programate mai multe întâlniri: cu autorităţile județene, cu reprezentanţii din mediul de afaceri şi din mediul universitar din Argeş.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II
Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II

Conform prevederilor Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3707/21.04.2026, în perioada 24-29.06.2026 are loc etapa a II -a de înscrieri…

Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș
Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs azi, în jurul prânzului, în comuna argeșeană Aninoasa.…

Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…
Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…

Primăria Mioveni îi invită pe locuitorii orașului să marcheze împreună Ziua Universală a Iei, miercuri, 24 iunie, de la ora…

Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…
Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…

          Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, săptămâna aceasta, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase…

Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!
Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!

Sportivele Cercului de Gimnastică al Centrului Cultural Pitești, coordonate de antrenoarea Nicoleta Andrei, au participat sâmbătă, 20 iunie, la Concursul…