De ce riscă preşedintele Klaus Iohannis să devină caraghios

Câţiva ziarişti importanţi din această ţară au început să se roage de Klaus Iohannis să spună ceva, să vorbească, să stabilească agenda publică.

Ziariştii uită însă că preşedintele şi-a câştigat mandatul având drept slogan expresia: FAPTE, NU VORBE.

Nu observă nici faptul că Iohannis ia această expresie ad litteram. 

Există un sens larg al expresiei FAPTE NU VORBE, prin care se exprimă dorinţa celui care vorbeşte de a nu lăsa vorbele să rămână goale, transpunându-le întotdeauna în practică. Cine procedează astfel evită să vorbească mult fiindcă riscă să spună lucruri care nu pot fi acoperite de fapte.

Partea proastă pentru preşedintele nostru este că el nu înţelege lucrurile la figurat, ci la propriu. El vrea să făptuiască fără să vorbească.

Este o confuzie în mintea lui Klaus Iohannis şi iată de ce.

Un scriitor nu poate duce până în pânzele albe expresia FAPTE, NU VORBE. El o poate folosi în sensul că până acum a vorbit, dar acum va trece la fapte, adică la scrierea şi publicarea unei cărţi, dar cartea tot cu vorbe va trebui să o scrie. 

Paradoxul se poate sesiza şi mai bine în cazul unui muzician. Acesta nu poate folosi expresia FAPTE, NU SUNETE. Ar fi absurd. 

Iar dacă extrapolăm, ar însemna ca pictorul să spună FAPTE, NU CULORI, actorul să spună FAPTE, NU REPLICI, dansatorul să spună FAPTE, NU PAŞI DE DANS etc.

Concluzia este că un politician poate pune accent pe fapte dar nu se poate dispensa de vorbe. Mai mult, în politică la început este cuvântul, abia după aceea urmează faptele, fiindcă pur şi simplu altfel nu se poate.

Probabil lui Klaus Iohannis i-a plăcut atât de mult sloganul FAPTE, NU VORBE, încât vrea să îl respecte întocmai, aşa cum cineva care se vrea sfânt ar dori să îndeplinească mot a mot poruncile biblice.

Trebuie să-i explice cineva preşedintelui că aici nu este vorba despre dogme şi sfinţi, ci despre acea meserie de om politic în care fără vorbe nu se poate.

Dacă urăşti vorbele goale, nu înseamnă că trebuie să urăşti comunicarea.

Dacă vrem să ne referim la domeniul sacrului, putem spune că un preşedinte este, în felul lui, un profet.

Ar fi fost culmea să-i auzim pe profeţii biblici decretând că ei adoptă principiul FAPTE, NU VORBE.

Teamă-mi este însă că preşedintele Iohannis este foarte încăpăţânat şi va dori ca întâi să ia nişte măsuri şi abia apoi să vorbească despre ele. Nu cred că acest lucru se poate, ori dacă se poate efortul ar fi uriaş şi, probabil, inutil.  Este ca şi cum ai vrea să fii ghid turistic doar dând din mâini şi agitând o umbrelă. La un moment dat, poţi deveni caraghios.

Acesta mi se pare a fi riscul cel mai mare în ce-l priveşte pe Klaus Iohannis: să devină caraghios prin economia exagerată de cuvinte.

În vremea asta, vorba unuia dintre ziariştii la care mă refer, Victor Ponta va face agenda publică.

Agenda publică se face cu vorbe, altă cale nu există.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II
Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II

Conform prevederilor Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3707/21.04.2026, în perioada 24-29.06.2026 are loc etapa a II -a de înscrieri…

Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș
Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs azi, în jurul prânzului, în comuna argeșeană Aninoasa.…

Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…
Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…

Primăria Mioveni îi invită pe locuitorii orașului să marcheze împreună Ziua Universală a Iei, miercuri, 24 iunie, de la ora…

Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…
Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…

          Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, săptămâna aceasta, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase…

Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!
Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!

Sportivele Cercului de Gimnastică al Centrului Cultural Pitești, coordonate de antrenoarea Nicoleta Andrei, au participat sâmbătă, 20 iunie, la Concursul…