La mijlocul lunii decembrie 2014, într-un comunicat de presă, DACIA anunța că ”Administrația și Sindicatul Automobile Dacia se află în negocieri pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă. Este a doua perioadă de negocieri de anul acesta, după cea din martie-aprilie, iar ședințele au început în luna octombrie.
Ca și în primăvară, Administrația propune un Contract Colectiv de Muncă pe 2 ani (2015-2016). Acesta ar permite garantarea unor volume de fabricație la un nivel ridicat pe următorii doi ani și, în consecință, menținerea celor 3 schimburi.
Propunerea cuprinde și o creștere salarială pe această perioadă, care contribuie la menținerea competitivității platformei Mioveni în raport cu alte uzine din Grupul Renault (Maroc, Turcia, Spania, Rusia).
Perioada legală de negocieri se încheie la sfârșitul anului (31 decembrie), dar este foarte probabil ca ea să fie prelungită în ianuarie.
Administrația își exprimă deschiderea către dialog cu sindicatul reprezentativ (SAD) și cu salariații”.
Miercuri, 7 ianuarie, societatea face public un nou comunicat, în care se arată că ”La sfârșitul perioadei de valabilitate a CCM 2014, Sindicatul Automobile Dacia (SAD) a refuzat prelungirea perioadei de negociere și a anunţat marți, 6 ianuarie 2015, că va declanșa conflictul de muncă.
Revendicările de creșteri salariale ale SAD sunt total nerealiste: creşteri salariale de 400 lei (echivalentul a+15% pentru operatori), precum și primă de rezultat de 2.300 lei (+65% față de prima acordată în 2014). Aceste sume anunţate de către SAD au fost declarate ca negociabile.
Administrația și-a reafirmat deschiderea către dialog cu SAD și susține încheierea unui Contract Colectiv de Muncă pe 2 ani (2015-2016), care ar permite garantarea unor volume de fabricație la un nivel ridicat pe următorii doi ani și, în consecință, menținerea celor 3 schimburi. Un contract pe 1 an rămâne posibil, dar nu ar permite garantarea volumelor de fabricaţie”.
Cu alte cuvinte, la DACIA nu sunt proteste. Doar a reînceput ”valsul” obișnuit de la începutul fiecărui an…

























Lasă un răspuns