Voluntarii T.E.A.M. au primit cadou locuri într-o tabără la mare

 

Tinerii voluntari TEAM au primit la finalul anului 2014 cel mai frumos cadou: locuri gratuite într-o tabără la Constanţa. Nu i-a speriat drumul lung, nici condiţiile meteorologice nu i-au dat înapoi şi  au spus hotărât: Da! Vrem să fim alături de prietenii noştri din toată ţara.

Şi pentru că Moş Crăciun a privit cu drag la toată munca voluntarilor din septembrie şi până la sfârşitul anului, drumul a fost binecuvântat de razele soarelui, iar cadoul a fost întregit de grija autorităţilor locale, care au asigurat  transportul până la Bucureşti. La Constanţa au continuat surprizele plăcute,  condiţiile de cazare fiind foarte bune, iar gazdele ospitaliere.

Toate acestea ar fi fost însă mai puţin importante dacă nu ar fi fost completate de activităţile pe grupe de lucru care au contribuit la dezvoltarea personală a tinerilor, la schimburi reale de experienţă  şi la sporirea încrederii în sine a fiecărui participant.

Grupul TEAM Mioveni a fost foarte bine reprezentat la nivelul lucrului în echipă, dar mai ales la nivel artistic, seara ”TEAM-iştii au talent”  fiind dominată categoric de prezenţa  artiştilor din Mioveni.

TEAM Mioveni și prof. Adriana Hoaghea mulțumesc gazdelor – Hotel Sport, Constanta –  și autorităţilor publice locale şi promit ca vor reveni cu idei şi forţe noi, după experienţa minunată de la cumpăna dintre ani!

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat
Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat

Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.   Adaug…

Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron
Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron

A făcut o mulțime de prostii Alina Gorghiu cât a fost președinta PNL Argeș, dar toate au fost în spiritul…

PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!
PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!

Astăzi sărbătorim Drapelul Național, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității noastre. Tricolorul ne amintește de istoria…

Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…
Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…

Un caz petrecut la sfârșitul lunii mai în Slatina a fost clarificat de polițiști, după mai multe săptămâni de verificări…

Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă
Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere, prin finalizarea și recepționarea lucrărilor executate pe strada Intrarea Despina Doamna…