Daniel Constantin nu comentează remarcile lui Voiculescu, pentru că e ”un om aflat într-o situație dificilă”

Ministrul Agriculturii și deputatul de Argeș, Daniel Constantin, spune, într-o poziție remisă de PC agenției MEDIAFAX, că regretă ”ca om, necazurile prin care trece Dan Voiculescu”, deci nu va comenta sau interpreta ”niciodată remarcile subiective ale unui om aflat într-o situaţie dificilă”.

Acesta se referă la  faptul că Dan Voiculescu, fondatorul PC, aflat în detenţie, a scris pe blogul personal că ”anul 2015 va fi anul în care Băsescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecaţi de Dumnezeu, dar şi de justiţie”.

Constantin mai încearcă lămurirea chestiunii plângerii penale formulate împotriva sa (idee vehiculată de presă în ultimele zile), în același material citat de MEDIAFAX, ”ca şi conducător al instituţiei, am semnat corespondenţa cu Parchetul General (nu DNA, cum s-a spus) prin care am transmis informaţiile solicitate. Au fost solicitate toate documentele din acest dosar de la constituirea ca parte civilă in 2008. Nu am fost citat niciodată, cum nu am fost niciodată în fața vreunui procuror DNA, Parchet”.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eugen Neață, un deputat perseverent. Revine cu o inițiativă legislativă care anterior nu a ajuns…
Eugen Neață, un deputat perseverent. Revine cu o inițiativă legislativă care anterior nu a ajuns…

Până la capăt În urmă cu mai mult timp, ani, am inițiat o modificare legislativă care să facă dreptate celor…

Anunț Primăria Vaideeni: Despăgubiri Transgaz
Anunț Primăria Vaideeni: Despăgubiri Transgaz

Primăria Comunei Vaideeni aduce la cunoștința cetățenilor vizați de proiectele de infrastructură desfășurate de SNTGN TRANSGAZ SA cu privire la…

Biblioteca Mateești, un spațiu viu în care broderia și alte arte decorative de rafinament devin…
Biblioteca Mateești, un spațiu viu în care broderia și alte arte decorative de rafinament devin…

În fiecare joi, la bibliotecă, ne întâlnim în jurul acului, firului și al răbdării. Lucrăm cu migală, pas cu pas,…

Deputatul Ovidiu Popa: „Modelul Bolojan”, 8 luni în care românii au cumpărat mai puțin și…
Deputatul Ovidiu Popa: „Modelul Bolojan”, 8 luni în care românii au cumpărat mai puțin și…

8 luni consecutive de scădere a consumului 8 luni în care românii au cumpărat mai puțin, au trăit mai greu…

Primarul Mircia Gutău, mesaj de felicitare către un oficial de la Chișinău
Primarul Mircia Gutău, mesaj de felicitare către un oficial de la Chișinău

Mesaj de felicitare transmis de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, către doamna Sinilga Școlnic, Pretor al Sectorului Ciocana al…