Un comunicat misterios de la Prefectura Vâlcea

breaking news

Prefectul de Vâlcea Dumitru Cornoiu a remis presei, marţi, în jurul orei 15, un comunicat alambicat, care trebuie citit de câteva ori pentru a-l descifra. Prefectul afirmă că nu are toate hotărârile CJ din data de 19 pentru a se pronunţa asupra legalităţii alegerii preşedintelui interimar. Desigur, are hotărârile, dar nu le are prin intermediul secretariatului. Le are chiar şi pe site-ul CJ, dar cineva trage de timp în aşteptarea deciziilor grupurilor de interese. Care grupuri erau cam ocupate pe la ora respectivă.

Iată comunicatul misterios.


 

Comunicat de presă

Prefectul judeţului Vâlcea DUMITRU NICU CORNOIU informează că, în urma articolelor apărute în presă privind verificarea legalităţii şedinţei şi a hotărârilor adoptate de către Consiliul Judeţean Vâlcea în data de 19.12. 2014, Instituţia Prefectului Vâlcea nu are o comunicare a hotărârilor adoptate în conformitate cu prevederile art. 115 alin. 4 şi 5 din Legea 115 din 2001 republicată cu modificările şi completările ulterioare potrivit cărora „Hotărârile Consiliului Judeţean se comunică în mod obligatoriu prefectului judeţului. Comunicarea actelor între autorităţile publice locale cu prefectul judeţului se efectuează prin intermediul secretariatului unităţii administrativ teritoriale.

La solicitarea nr. 17229/2014 a Grupului de consilieri ai PSD şi a adresei nr. 17223/2014 a Consiliului Judeţean Vâlcea, semnată de Vicepreşedintele Dumitru Persu, Instituţia Prefectului Vâlcea a formulat un punct de vedere cu privire la alegerea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean.

După comunicarea actelor conform art.115 aliniatul 4 şi 5 din Legea Administraţiei Publice Locale, Instituţia Prefectului Vâlcea se va pronunţa asupra tuturor hotărârilor adoptate.

 

Prefect,

Dumitru Nicu Cornoiu

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat
Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat

Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.   Adaug…

Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron
Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron

A făcut o mulțime de prostii Alina Gorghiu cât a fost președinta PNL Argeș, dar toate au fost în spiritul…

PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!
PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!

Astăzi sărbătorim Drapelul Național, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității noastre. Tricolorul ne amintește de istoria…

Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…
Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…

Un caz petrecut la sfârșitul lunii mai în Slatina a fost clarificat de polițiști, după mai multe săptămâni de verificări…

Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă
Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere, prin finalizarea și recepționarea lucrărilor executate pe strada Intrarea Despina Doamna…