Domnule presedinte,Oricit vi se va parea dumneavoastra de ciudat, fiindca sunteti un om distant si rece, nu de altceva, precum si indiferent cit de mult vor sari de fund in sus sfatuitorii servili si oportunisti pe care i-ati avut si ii aveti, incep aceasta scrisoare deschisa prin a va marturisi ca nutresc pentru omul Nicolescu oarecare sentimente de dragoste.(Ii sfatuiesc pe… sfatuitorii tembeli sa nu faca jocuri semantice tip Vanghelie la ideea ca nu mi-ar mai placea femeile si mi-ati placea domnia voastra, fiindca nu e cazul). Am aceste sentimente, nu imi e deloc rusine sa o marturisesc public,le-am mai afirmat si cu alta ocazie, iar originea lor trebuie sa o cautati in zecile, poate sutele de prilejuri fericite in care ne-am intilnit: aniversari, zile onomastice, baluri de caritate, lansari de carte, serbari ale ziarelor pe care le-am lansat etc.Dati-mi voie sa spun, zimbind, ca aceasta dragoste a mea pentru dumneavoastra nu s-a dorit si nici nu a fost, ca sa zic asa, impartasita, pentru motivul obiectiv ca sunteti din nastere si deci nu e vina dumneavoastra un om inchis sufleteste fata de oricine din afara familiei, sunteti permanent lucid, criptic, analitic si atent sa obtineti intotdeauna un avantaj, fie el si numai unul de imagine. V-am perceput ca fiind astfel imediat ce v-am cunoscut si niciodata nu mi-ati contrazis prima impresie, dar pentru mine asta nu a fost, credeti-ma, cu suparare. Intr-o lume a politicienilor locali foarte anosta, plina de barbati prosti, uriti, meschini, frustrati, erati precum Gulliver in tara piticilor si ma mindream cu amicitia dumneavoastra, chiar daca stiam ca este, fiindca asta-i viata, una interesata, incercind sa ma fac ca nu observ micile sau marile perfidii pe care, din pacate, nu reuseati sa le ascundeti intotdeauna. In fine, as putea glosa mult pe aceasta tema, fiindca eu sunt un ziarist cum nu prea e bine sa fii, adica nu doar pasionat, ci si pasional si din nefericire ma raportez mai intotdeauna la personajele importante ale articolelor mele si cu sufletul, nu doar cu mintea. Nu e insa asta problema dumneavoastra, e problema mea, defectul meu. Asa fiind, as fi putut sa va urasc daca acest sentiment mi-ar fi cu putinta, dar nefiindu-mi, v-am iubit, iar cu asta voi incheia partea „lacrimogena” a scrisorii.>Abordez acum partea sa-i zicem mercantila a acestei relatii de cincisprezece ani dintre jurnalistul care sunt si personajul politic care sunteti. In pofida unei anumite perceptii, trebuie sa o spun public si sa o recunoasteti tacit ca nu pe bani s-a intemeiat comunicarea dintre noi doi, ci pe faptul ca din start am inteles fiecare ca in domeniul nostru eram, cel putin la momentul zero al relatiei, cei mai buni. Sunt bucuros acum, vazind cum stau lucrurile pe dedesubt, sa remarc cu autoironie ca suma totala a contractelor si facilitatilor de care m-am bucurat din partea dumneavoastra, intr-un deceniu si jumatate in care am condus trei cotidiane, nu depaseste comisionul care se lua in genere la 250 de metri de asfalt. Imi vine sa si rid scriind aceste lucruri, fiindca am uitat sa va spun ca am stiut intotdeauna cu ce sume uriase v-ati cumparat in tot acest timp bunavointa jurnalistilor care v-au santajat, au pus presiune pe dumneavoastra, ori pur si simplu, scuzati expresia, v-au scuipat in ochi. Stiam si va compatimeam, zicindu-mi ca presa nenorocita hartuieste un om vai de mine ! atit de altruist ca domnia voastra.Fiindca asta a fost iluzia mea, domnule presedinte, ca ati fost un altruist,unul tenace, unul talentat, un om care a lucrat doar pentru semenii sai, mituind cit a fost de mituit, pina la cel mai inalt nivel, doar pentru a fi lasat sa isi duca opera la indeplinire. Va deplingem chiar intuind riscul la care va supuneati pentru a colecta banii care trebuiau transportati mai departe, la Bucuresti, pentru ca opera dumneavoastra patriotica si …revolutionara sa poata fi dusa nestirbit la indeplinire. Ma si gindeam, visind cu ochii deschisi, unde va fi amplasata, peste ani, statuia dumneavoastra si ma consideram norocos ca v-am fost contemporan. Ce gluma sinistra, privind lucrurile retrospectiv !O gluma, intr-adevar si inca una proasta, fiindca rechizitoriul aparut, cele care vor aparea, precum si procesul pe care il aveti cu ANI, si despre care inca nu se vorbeste, dar mai ales transcrierile convorbirilor dumneavoastra telefonice cu actualii martori si invinuiti ne arata ca lucrurile stateau tocmai pe dos, adica nu statuie vi se va ridica dumneavoastra, of, Doamne, ci o piramida de dovezi ale nepotismului nerusinat si furios (imi pare rau dar nu am alti termeni la indemina) cu care ati actionat in tot acest timp. Pentru fiecare euro investit in judet ati simtit nevoia, domnule mare om si presedinte, sa retineti citeva centime pentru gineri, nepoti, nevasta si copii, ca si cum in Arges moneda euro ar fi fost cotata acasa la familia Nicolescu.Ssssst ! Va rog eu frumos…Va rog sa nu spuneti nimic, sa nu va victimizati, stiti bine ce urmeaza sa apara, adica lucruri mult mai jenante decit cele aparute deja, chestiuni de amanunt, nu neaparat avind corespondenta in Codul Penal, dar avind de a face cu codul obrazului si al caracterului. Si sunt convins ca in sinea dumneavostra imi multumiti ca nu va arunc in fata tot ceea ce este, ceea ce simt, ceea ce gindesc. >Iarasi va rog sa imi multumiti ca nu spun mai mult, as putea transcrie declaratii ale celor din preajma dumneavoastra fata de care stenogramele DNA sunt simple poezii de amor, dar atunci ar inseamna ca va oblig sa plecati, cita vreme eu vreau ca decizia sa va apartina, liberul arbitru sa va salveze ca pe un domn ce trebuie sa fiti, ca pe un lord al zonei acesteia, ca pe un erou, chiar si doar unul local.Ma pregatesc sa inchei aceasta scrisoare scrisa chinuit si fragmentat si pe care nu credeam sa o scriu vreodata, fir-ar ceasul nenorocit in care m-ati obligat sa o fac. Fie vorba intre noi, niciodata nu m-am simtit mai neputincios in fata tastaturii, niciodata nu am fost atit de constient de imposibilitatea de a-i spune cuiva totul. Multumiti-va ca am spus cum am spus, am spus ce am spus si nimic mai mult, mai ales ca nu am de gind sa revin asupra chestiunii. E prea dureros sa trebuiasca sa amestec dragostea cu dispretul si solidaritatea cu penibilitatea.Va spun insa ceea ce cred ca trebuie sa faceti, neaparat trebuie sa faceti pentru a mai salva ceva. Trebuie sa va retrageti, domnule presedinte, sa va luati destinul in miini, sa va platiti greselile singur si nu cu ajutorul iluzoriu al functiilor pe care le detineti, al oamenilor pe care i-ati sprijinit politic si economic, ori al destinului care, chipurile, v-ar fi nedreptatit. In paranteza fie spus, am facut si eu greseli, nu de natura si gravitatea celor comise de dumneavoastra, dar am stiut sa le platesc doar eu, fara sa-i implic pe cei apropiati, asadar stiu ce vorbesc, stiu ca acest lucru se poate si deci vi-l recomand. Incercati, doare, dar nu se moare din asta. Incercati, fiindca altminteri riscati sa vi se spuna in fata sa iesiti afara, iar daca dumneavoastra ati ajuns sa riscati sa suportati acest lucru, mie imi va veni extrem de greu sa aflu ca vi s-a si intimplat. Daca insistati sa va agatati de marginile unui destin sublim care mai are un pas si devine ridicol, va vor spune sa plecati oamenii din consiliu care privesc nauciti la modul in care va folositi in continuare puterea, la felul in care in continuare telefonati, atribuiti, platiti, promiteti si sfidati, va vor spune-o cei de la partid, pe care ii obligati sa traiasca tinind, scuzati-mi expresia, mortul in casa, pe caldura asta, aleluia. Iar mortul viu de la etajul patru, ati inteles-o, sunteti dumneavoastra, domnule presedinte, dumneavoastra, nu altcineva. In concluzie, sfatul unui om care va iubeste in sensul ca va vrea tot binele din lume este sa va salvati demnitatea, sa nu incheiati totul intr-o balta de lasitate si dispret. Lasati oamenii sa va regrete, nu le stati in git ca un os de peste, lasati presa sa isi aminteasca de dumneavoastra cu bucurie si respect, nu o obligati sa va apere buimac si neconvingator.Mai ales si mai ales,nu dati vina pe Andrei pentru tot ceea ce vi se intimpla, nici macar pentru acest articol va sfatuiesc sa nu dati vina pe respectivul om, fiindca ati fi inca o data in situatia de a va plinge singur de mila fara motiv. Pe de alta parte, nu va bizuiti, domnule presedinte, pe influenta pe care USL ar putea-o avea asupra instantelor peste un an si jumatate sau, eventual, de teama, chiar mai devreme. Suntem in Europa, undeva la Bruxelles cazul dumneavoastra e cunoscut si nimeni nu isi va permite sa va scoata bazma curata in fata atitor si atitor probe de drenare spre familie a banului public.Iata ca am spus-o si pe asta, fiindca asta este problema, indiferent de ceea ce vor spune avocatii, ori vor nega, in mod ipocrit, apropiatii. Cel mult, daca vreti o interpretare care sa va justifice, puteti recunoaste ca cinstitul si patriotul Constantin Nicolescu a avut parte de o familie deloc patrioata. Vedeti ce ridicol ? Asa incit multumiti lui Dumnezeu ca dumneavoastra si nu sotia sau copiii dumneavoastra vor purta din nou catuse.In orice rau, exista un bine.Haideti sa inchem aici, domnule presedinte, sa incheiem insa dezvaluindu-va un secret. Nici nu stiti, nici nu va imaginati ce mult ati cistiga, pe toate planurile, punind punct celor doua presedintii principale si celorlalte presedintii de comitete si comitii pe care le aveti. Scuturati-va un pic de instructajele primite odinioara, de sfaturile otravite primite in aceasta perioada, de toata idolatria care s-a asezat, ca un strat gros de untura, asupra personalitatii dumneavoastra. Scuturati-va de tot acest noroi si incercati sa va uitati in oglinda, fara cravata, fara epoleti, fara decoratii, fara luminari aprinse la sedintele eparhiale, fara paharul protocolar de whisky in mina, fara nimic. Veti vedea, probabil, un om bun, care a vrut prea mult sa fie iubit de ai sai nu pentru ce este, ci pentru ce are si poate sa le ofere.Un om bun si nimic mai mult, ceea ce e mai mult decit… suficient, domnule presedinte.