Duminică, 30 noiembrie, Centrul Cultural și Școala Generală „George Topârceanu” din Mioveni au organizat un proiectul educațional „Noi suntem români”, la care au participat peste 30 de elevi ai mai multor școli din Argeș.
Proiectul s-a desfășurat în regim de concurs, fiecare elev sau grup de elevi având două probe, prezentarea costumului tradițional românesc și proba de aptitudini (dansuri, interpretare instrumentală, intepretare vocală și recitare). Juriul a decis câștigătorii, în urma unui punctaj, fiecare elev primind câte o diplomă de participare, iar câștigătorilor, oferindu-li-se diplomă și un cadou.
Iată câștigătorii:
-Dansuri populare:
Locul I și premiul presei (școala primară): Ansamblul Călușarii (Liceul Tehn. Topoloveni)
Locul I (școala gimnazială): Ansamblul Viitorul Vultureștean (Șc. Vulturești)
-Interpretare instrumentală:
Locul I: Eliza Panait (Șc. George Topârceanu, Mioveni)
-Interpretare vocală:
Premiu special (clasa pregătitoare): Alexandra Păunoiu (Lic. Iulia Zamfirescu, Mioveni)
Locul I (clasa a III-a): Andrei Vilău (Șc. George Topârceanu, Mioveni)
Locul I (clasa a IV-a): Mihai Popa (Șc. George Topârceanu, Mioveni)
Locul I (clasa a VII-a): Isabela Cristescu (Șc. Liviu Rebreanu, Mioveni)
Locul I (clasa a VII-a): Maria Mușel (Șc. Vulturești)
Locul II (clasa I): Andrei Vlad Bilous (Lic. Tehn. Topoloveni)
Locul II (clasa a III-a): Bianca Burtescu (Șc. George Topârceanu, Mioveni)
Locul II (clasa a V-a): Adelina Dumitru (Șc. Liviu Rebreanu, Mioveni)
Locul II (clasa a VI-a): Alexandra Grigore (Șc. Liviu Rebreanu, Mioveni)
Locul III (școala primară): Ioana Samoilă (Lic. Iulia Zamfirescu, Mioveni)
-Recitare:
Premiul autenticitate: Nicolae Simescu (Șc. Liviu Rebreanu, Mioveni)
Locul I (clasa pregătitoare): Alexia Popescu
Locul I (clasa George Topârceanu): Lucian Sima (Șc. George Topârceanu, Mioveni)
Locul II (clasa a II-a): Mădălina Manole (Lic. Iulia Zamfirescu, Mioveni)
Locul II (clasa a V-a): Amalia Bucureanu (Șc. Liviu Rebreanu, Mioveni)
Locul III (clasa a II-a): Ana – Maria Craiu (Lic. Iulia Zamfirescu, Mioveni)
























Lasă un răspuns