Copilul tău poate primi alocația din statul membru UE unde lucrezi

Milioane de români au ales să lucreze pe posturi necalificate în străinătate, chiar dacă mulţi dintre ei au studii superioare. Piaţa muncii pierde în continuare persoane calificate în sectoare vitale. Aleg această variantă pentru că venitul obţinut le permite un trai cel puţin decent, într-o societate civilizată.

Potrivit art. 73 din Regulamentul 1408/71, părinţii pot beneficia de alocaţie pentru copiii lor, în cuantumul stabilit de legislaţia ţării în care lucrează, indiferent dacă aceştia au sau nu copiii împreună cu ei. 

Condiţia principală este să lucreze legal  şi să achite  taxele la nivelul ţării respective, iar cuantumul diferă de la un stat la altul potrivit legislaţiei existente. Procedura constă  în completarea formularului E411, în dublu exemplar, partea A şi B. 

Partea A se completează de către lucratorul migrant, urmând ca solicitantul să trimită instituţiei abilitate din România fotocopii după actele de stare civilă a membrilor familiei, hotârare de divorţ ori de încredinţare a copilului/copiilor, după caz.

Partea B, se va finaliza la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale (AJPS).

După verificarea  datelor completate  în formular (nume, adrese, coduri numerice personale etc.) și perioada necesară obţinerii de informaţii de la alte instituţii abilitate, se va efectua plata alocaţiei europene. (Cornelia Curtean)

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miercuri se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate
Miercuri se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va opri furnizarea apei potabile în Pitești, miercuri 28 octombrie, între orele 9:00 – 13:00,…

O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…
O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…

O femeie de 33 ani din Râmnicu Vâlcea a fost reținută pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat…

Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania
Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania

O amplă afacere ilegală de trafic de persoane și proxenetism, organizată pe criterii familiale, a fost demascată în urma unei…

Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…
Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…

Să fie vremea de azi bună ca să fie iarna blândă! Astăzi este despre credință, smerenie și bunătate. Îl prăznuim…

Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…
Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…

Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea are plăcerea de a aduce în atenția publicului spectacolul „Antinomia Majordomului”, o meditație scenică…