Cristian Buican ales vicepreşedinte PNL coordonator al regiunii Oltenia

Buican

Luni, 7 iulie 2014, în cadrul primului Birou Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal s-au desemnat sarcinile celor 31 de vicepreşedinţi aleşi în cadrul Congresului din data de 27-28 iunie. Pe lângă stabilirea atribuţiile celor 15 vicepreşedinţilor executivi, s-au stabilit şi vicepreşedinţi din cadrul PNL care se vor ocupa de coordonarea filialelor teritoriale, pe regiuni istorice. Preşedintele PNL Vâlcea şi proaspăt ales vicepreşedinte al PNL la nivel naţional, deputatul Cristian Buican, a fost desemnat de către BPN să coordoneze şi să supervizeze activitatea filialelor din Oltenia.

Parlamentarul liberal de Vâlcea, deputatul Cristian Buican consideră că desemnarea sa în calitate de coordonator al filialelor PNL din Oltenia reprezintă o mare responsabilitate şi o recunoaştere a importanţei organizaţiei Vâlcea în cadrul PNL. Printre obiectivele deputatului Cristian Buican în noua sa calitate de vicepreşedinte coordonator al filialelor PNL din Oltenia se numără asigurarea unui scor bun la prezidenţiale pentru candidatul PNL şi câştigarea, în anul 2016, a minim două funcţii de preşedinte de Consiliu Judeţean şi două funcţii de primar de municipiu reşedinţă de judeţ în cele cinci judeţe componente ale regiunii.

„Desemnarea subsemnatului ca vicepreşedinte coordonator pe regiunea Oltenia este o mare responsabilitate şi doresc să le mulţumesc public colegilor din cadrul BPN pentru încredere, asigurându-i de totala mea implicare şi determinare. Vreau să le mulţumesc din suflet şi prietenilor şi colegilor mei din cadrul PNL Vâlcea, tuturor membrilor de partid, simpatizanţilor, primarilor, viceprimarilor, consilierilor locali şi judeţeni, parlamentarilor, membrilor Biroului Politic Teritorial care, prin munca şi determinarea lor politică au făcut ca filiala Vâlcea să înregistreze, constant, rezultate bune la toate alegerile, ceea ce a reprezentat o carte de vizită model şi care a cântărit enorm în desemnarea subsemnatului ca vicepreşedinte coordonator pe Oltenia. Obiectul meu auto-asumat este de a înregistra un scor bun la alegerile prezidenţiale pentru candidatul PNL în această regiune, iar pentru alegerile locale din anul 2016 îmi doresc ca PNL să câştige minim două funcţii de preşedinte de Consiliu Judeţean şi două funcţii de primar de municipiu reşedinţă de judeţ în cele cinci judeţe componente” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nurvil: Cel mai mare SUV din gama Audi: Audi Q9 Card Platinum Aniversar, avantaj de…
Nurvil: Cel mai mare SUV din gama Audi: Audi Q9 Card Platinum Aniversar, avantaj de…

Audi Q9 — Card Platinum Aniversar, avantaj de 6.000 € . Cel mai mare SUV din gama Audi. O prezență…

Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, Întrebare parlamentară privind problema localităților din Vâlcea care nu au acces…
Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, Întrebare parlamentară privind problema localităților din Vâlcea care nu au acces…

ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Către: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnului ministru interimar Attila-Zoltán Cseke Agenția Națională pentru Locuințe, domnului director…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, vizitat de micii sportivi de la secția de kempo a CS…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, vizitat de micii sportivi de la secția de kempo a CS…

Sportul și educația merg mână-n mână pentru viitorul copiilor noștri! La inițiativa Domnului Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu,…

Tombola Boromir Autumn Cup, deznodământ special: doi abonați CS Vâlcea 1924, două premii în aceeași…
Tombola Boromir Autumn Cup, deznodământ special: doi abonați CS Vâlcea 1924, două premii în aceeași…

DOI ABONAȚI, DOUĂ PREMII ÎN ACEEAȘI FAMILIE! Tombola organizată cu sprijinul partenerului nostru Boromir a avut un deznodământ special. Soțul…

Teatrul ”Anton Pann” deschide o nouă stagiune cu premiera „COMEDIE PE ÎNTUNERIC” de Peter Shaffer, în…
Teatrul ”Anton Pann” deschide o nouă stagiune cu premiera „COMEDIE PE ÎNTUNERIC” de Peter Shaffer, în…

Teatrul Anton Pann deschide o nouă stagiune și o face în forță, cu o premieră care promite râsete, surprize și…