Scrisoare deschisă profesorului ADRIAN BURLAN, cel care a nenorocit un copil la BAC

Domnule profesor,

Sunteți un profesor de matematică picat, fir-ar să fie, la examenul de etică.

Eleva Georgiana-Carmen Turbureanu de la Colegiului Național „Al. Lahovari” din Rm. Vâlcea, fata pe care dvs. ați dat-o afară din examen, a explicat frumos cum s-au petrecut lucrurile: 

“Pe 2 iulie, în cadrul probei la matematică din examenul de bacalaureat, într-o sală scăpată de sub control de supraveghetori, am cedat la multiplele insistențe ale unui alt candidat aflat în banca din față, de a-i permite să-mi ia din ciorne pentru a se inspira din ele în rezolvarea subiectelor.”

Unde a greșit elevul știm, haideți să vedem acum unde ați greșit dvs.

Un elev trebuie dat afară dintr-un examen dacă încearcă să-l fraudeze.

A frauda un examen înseamnă a face în așa fel încât să răspunzi la subiectele date mai presus de propriile cunoștințe. Metode de fraudare sunt multe, nu le mai enumăr.

În cazul despre care discutăm, eleva nu și-a realizat lucrarea prin vreuna dintre metodele frauduloase posibile. Lucrarea ei era corectă atunci când ați dat-o afară și ați făcut-o să piardă bacalaureatul și startul în viață.

Când cedezi rugăminților unui coleg și îl lași să îți ia notițele, poți fi socotit prost de bun sau pur și simplu prost, lipsit de o moralitate de fier, imatur afectiv sau cum doriți dvs. Nu poți fi însă socotit un hoț care își fură examenul.

Totuși – veți spune – fata asta a fost complicele altuia care a fraudat.

N-a fost complice, a fost doar o fraieră, însă accept punctul dvs. de vedere.

Nu există însă în regulament vreo prevedere prin care un elev să fie exmatriculat fiindcă un alt elev fraudează un examen.

Exmatriculat puteți fi dvs. fiindcă nu ați supravegheat cum trebuie sala de clasă, eleva însă nici în clin nici în mânecă nu avea cu asigurarea corectitudinii examenului.

La limită, ea putea vorbi ca somnambulii și să povestească rezolvarea problemelor la toată clasa, asta nu înseamna că trebuia exmatriculată. O luați frumos și o puneați în altă sală.

Rostul sancțiunii supreme – exmatricularea – este ca elevul să se teamă să copieze la examen. 

Ghinion pentru dvs., alte nuanțe nu sunt prevăzute nici în legislație, nici în regulament.

Așa stând lucrurile, puteți fi mândru că ați sancționat un copil cu o rigoare inchizitorială.

Știu și de ce ați făcut-o: dintr-un complex ca toate complexele, plus un complex politic.

Să le spunem oamenilor că sunteți un distins membru al PSD.

Dumneavoastră pesediștii cunoașteți faptul că șeful cel mare este un mare plagiator, chiar Plagiatorul Național. Și așa cum se  întâmplă cu toți cei care fug de un adevăr, vina inconștientă v-a făcut să deveniți hiper-corect acolo unde nu trebuia să fiți decât corect.

În fine, nu știu cum o veți scoate la capăt cu eleva Georgiana – Carmen Turbureanu.

Trebuie să o scoateți cumva, fiindcă sunteți extrem de vinovat de încurcarea vieții acestui copil. 

Mergeți pe jos la minister, puneți-vă cenunșă în cap, stați în genunchi, dați-vă demisia din învățământ sau măcar puneți-o gaj, nu știu ce puteți face și nu mă pricep. 

Un lucru îmi e însă clar:

Eleva Georgiana – Carmen Turbureanu trebuie repusă urgent în drepturi.

Faceți cum știți, descurcați-vă, dar faceți asta !

Orice altă soluție este inacceptabilă și mă va face să mă țin de capul dvs., ori eu am și alte treburi.

Cu bine,

Gheorghe Smeoreanu, jurnalist

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sărbătoarea „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ajutătoarea de la Mănăstirea Dintr-un Lemn” (21 iulie)
Sărbătoarea „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ajutătoarea de la Mănăstirea Dintr-un Lemn” (21 iulie)

Începând cu anul 2026, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române Sărbătoarea „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ajutătoarea de…

Senatorul Andra Bica, prezentă la Stoenești, la ziua comunei, “Pe fir de borangic”
Senatorul Andra Bica, prezentă la Stoenești, la ziua comunei, “Pe fir de borangic”

Fiecare comunitate își spune povestea prin oamenii și tradițiile care îi definesc identitatea, iar Stoenești este un exemplu frumos în…

CS Vâlcea 1924, prezent la cel mai mare Festival moto din țară, ”Ride the Vibe”! 
CS Vâlcea 1924, prezent la cel mai mare Festival moto din țară, ”Ride the Vibe”! 

Între 16 și 19 iulie, Costești devine din nou capitala moto a României — cel mai mare festival de motociclete…

Deputatul Eugen Neață: Topul liceelor vâlcene, după bacalaureat. Primul loc, Colegiul Național de Informatică Matei…
Deputatul Eugen Neață: Topul liceelor vâlcene, după bacalaureat. Primul loc, Colegiul Național de Informatică Matei…

Privesc și eu ca și dumneavoastră, panoul de final al examenului de bacalaureat, la liceele din județul Vâlcea. El arată…

F.C. Păuşeşti-Otăsău a dat startul pregătirii pentru sezonul 2026-2027 din Liga a III-a! 
F.C. Păuşeşti-Otăsău a dat startul pregătirii pentru sezonul 2026-2027 din Liga a III-a! 

Primul antrenament s-a desfășurat în condiții foarte bune, cu multă implicare, energie și determinare din partea întregului lot. Cel mai…