Atelier de creație populară la Muzeul Golești

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează, în perioada  7 – 18 iulie, atelierul de creaţie populară Arta olăritului – Ceramica de Cucuteni, ediţia a IV-a, sub coordonarea artistului plastic Ion Mitroi, din Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman.

Ceramica de Cucuteni este valoroasă prin unicitatea sa în Europa, numele fiind preluat după satul din apropierea Iaşului, unde, în 1884, s-au descoperit primele vestigii. Arta ceramicii de Cucuteni nu a fost întrecută, vreodată, prin rafinament, forme şi cromatică, tehnica neolitică de modelare manuală, pictare şi ardere făcând ca vasele create să fie singulare, chiar dacă se încearcă repetarea formei şi a culorilor. Datorită acestei tehnici, pereţii vasului sunt foarte subţiri, de la 2 mm la 1,5 cm, în funcţie de dimensiunea acestuia. Albul, roşul, negrul, precum şi alte nuanţe pornind de la acestea, ca urmare a arderii vasului la temperaturi diferite, conferă vaselor o eleganţă şi o deosebită bogăţie de semnificaţii spirituale. 

La atelierul de creaţie, vor participa şcolari şi preşcolari de la şcoli şi grădiniţe din judeţul Argeş.

Deschiderea taberei va avea loc luni, 7 iulie, orele 10.00, în parcul domeniului Goleşti.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni
Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni

O femeie de 75 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit, joi dimineață, într-o casă din comuna…

Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie
Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie

  Consiliul Județean Argeș vă invită să participați, în perioada 18 – 24 iulie 2026, la activitățile organizate de instituțiile…

Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege
Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege

Un bărbat de 48 ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat măsurile impuse…

Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată
Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată

Un bărbat de 73 ani din Horezu s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de…

Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…
Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…

O încasare de doar 147 de lei, care nu a fost fiscalizată, l-a costat pe un comerciant o amendă de…