Săptămâna trecută,PDL Argeș a organizat prima întâlnire dintre echipa de reorganizare a filialei Pitești și președinții Organizațiilor Secțiilor de Votare.
La întâlnire au participat 70 de membri, iar temele abordate au fost analiza campaniei în Pitești și a rezultatelor obținute de PDL Argeș la alegerile din 25 mai.
“Am dorit să ne revedem după o campanie în care majoritatea dintre dumneavoastră s-a implicat, drept pentru care vă mulțumesc”, le-a spus președintele PDL Argeș, deputatul Cătălin Teodorescu, participanților.
Cu această ocazie, președinților de OSV le-a fost prezentată și echipa care va coordona reorganizarea filialei municipale Pitești, după decizia BPJ de dizolvare a Biroului Permanent Local, din cauza rezultatelor slabe la alegerile din 25 mai. Echipa este formată din Cătălin Teodorescu, președinte PDL Argeș, Dan Bica, secretar general, Gheorghe Alecsei, prim-vicepreședinte, Robert Ion și Manuel Tică, secretari generali adjuncți, Dorin Voicu, secretar executiv BPJ Argeș, Olimpia Doru, președinte OFPDL, Dorina Stanciu, președinte OPV3 și Alin Mircea, președinte TDL Argeș.
“Acolo unde lucrurile au funcționat bine OSV-urile vor fi întărite, fără a se organiza noi alegeri. Acestea vor fi organizate doar acolo unde oamenii nu au răspuns prezent în campanie”, le-a explicat Cătălin Teodorescu șefilor de OSV.
În perioada următoare vor mai avea loc noi astfel de întâlniri pentru reorganizarea și consolidarea filialei PDL Pitești.
Biroul de presă al PDL Argeș
























Lasă un răspuns