Ziua Drapelului Naţional, la Vâlcea!

Din 1998, când Parlamentul a stabilit ca data de 26 iunie să fie considerată Ziua Drapelului Naţional, în toate oraşele au loc acţiuni care se înscriu în acest context. La Vâlcea, în afara ceremonialului desfăşurat în faţa Instituţiei Prefectului, în cadrul căruia a fost arborat steagul României, la Biblioteca Judeţeană ,,Antin Ivireanul” a fost arborat o parte din uriaşul drapel, de 80.000 de metri pătraţi, care a intrat în Cartea Recordurilor.

România îşi serbează Drapelul Naţional şi bine face! Din păcate, sărbătorile legate de însemnele naţionale au început să devină insipide, scurte şi numai bune de bifat! Din cei 11 parlamentari vâlceni, doar trei – Romeo Rădulescu, Constantin Rădulescu şi Marian Cristinel – au onorat cu prezenţa drapelul, pentru care unii au murit pe front. Spre cinstea lor, nici prefectul de Vâlcea sau preşedintele Consiliului Judeţean ori primarul interimar nu s-au bulucit să vorbească la microfon, lăsând acest privilegiu purtătorului de cuvânt al Garnizoanei Vâlcea. Cu mâna la inimă, de poză sau pentru că aşa au simţit, politicenii n-au excelat în gesturi deplasate, fiecare dintre cei trei sărutând steagul înainte de arborarea lui.
În schimb, defilarea militarilor din structurile Ministerului Apărării Naţionale şi ai Ministerului de Interne au stârnit ropote de apauze, chiar dacă pentru acest lucru circulaţia rutieră a fost întreruptă pentru 10 minute.
După sărbătoarea de astăzi, le reamintim politicienilor români că steagul pe care l-am omagiat astăzi seamănă izbitor cu drapelului Ciadului şi în ciuda demersurilor făcute, nu s-a schimbat nimic din această ciudăţenie!  

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miercuri se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate
Miercuri se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va opri furnizarea apei potabile în Pitești, miercuri 28 octombrie, între orele 9:00 – 13:00,…

O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…
O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…

O femeie de 33 ani din Râmnicu Vâlcea a fost reținută pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat…

Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania
Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania

O amplă afacere ilegală de trafic de persoane și proxenetism, organizată pe criterii familiale, a fost demascată în urma unei…

Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…
Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…

Să fie vremea de azi bună ca să fie iarna blândă! Astăzi este despre credință, smerenie și bunătate. Îl prăznuim…

Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…
Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…

Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea are plăcerea de a aduce în atenția publicului spectacolul „Antinomia Majordomului”, o meditație scenică…